O carte pe zi

 „Captiv în mine” de Alexander Hausvater

 Volumul de față este împărțit în două cărți – piese de teatru („Fredakahlomania”, „Adam și Eva”, „Mazurka”, „Galaxia Svejk”, „Ovidius in love”) și scenarii de film („Audiția” și „Amantul doamnei Rebreanu”).

„Am început să scriu de la o vârstă fragedă – mărturisește în introducerea sa marele regizor Alexander Hausvater. Aveam vreo şase ani când am început să ţin un jurnal. îl ascundeam sub saltea, pentru că nimeni nu avea voie să-l citească. Mulţi ani după aceea, în 1979, am scris primul meu text, o adaptare a romanului lui Păr Lagerkvist Sibylla. Era pentru 25th Street House Theatre, în Saskatoon, Canada. Avusesem la dispoziţie mai puţin de o lună până la începerea repetiţiei. Tema principală era destinul unei femei care se îndrăgosteşte de un bărbat întors din război, dar căreia nu îi este permis să-şi trăiască pasiunea pentru că însuşi Dumnezeu e îndrăgostit de ea. Mi s-a părut absolut imposibil să găsesc cuvintele care să descrie un asemenea dramatism. Cântăream fiecare frază, fiecare propoziţie, fiecare cuvânt şi detestam fenomenul că tot ce era aşternut pe hârtie ar fi putut fi spus într-un număr nelimitat de posibilităţi. Auzeam vocile personajelor în capul meu cu o claritate perfectă, dar când erau pecetluite pe hârtie parcă deveneau vorbe goale, false. Eram ca un om care a trăit o poveste remarcabilă, dar nu e capabil s-o povestească, deoarece articularea anula experienţa trăită. Cred că de la început exista în mine un conflict între scriitorul care deţinea conţinutul poveştii şi regizorul totdeauna în căutarea unei noi forme. Mai târziu am încercat să găsesc un pod de comunicare între cei doi.”

Volumul de față este împărțit în două cărți – piese de teatru („Fredakahlomania”, „Adam și Eva”, „Mazurka”, „Galaxia Svejk”, „Ovidius in love”) și scenarii de film („Audiția” și „Amantul doamnei Rebreanu”).

„«Captiv în mine», partea dedicată teatrului, urmărește parcursul unor giganți ai literaturii, picturii muzicii care se confruntă întâi și întâi cu ei înșiși într-o încercare de a-și trăi viața la nivelul propriei creații. În general sunt prizonierii propriei lor incapacități de a trăi, de a iubi, cu aceeași intensitate cu care creează.”

Prima parte a volumului este prefațată de Horia Gârbea: „Piesele și scenariile lui Alexander Hausvater au darul de a media între gândul autorului, viziunea lui «totală» asupra faptelor și viitorul spectacol, destinat reprezentării irepetabile. Este singurul reper fix, permanent, care ne poate rămâne dintr-un eveniment care se petrece, la fiecare reprezentație, altfel. (…) Textul său, luat drept o cale spre spectacol, dar conținându-i esențele, reprezintă o mărturie a unui proces creativ de cea mai înaltă și mai pură tensiune.”

Cele două scenarii de film sunt prefațate de Moscu Copel: „Scântâietor și efervecescent, regizorul și scriitorul Alexandru Hausvater ne oferă două texte uimitoare, pe care le numește scenarii de film, intitulate Audiția și Amantul doamnei Rebreanu. Se vede clar că spațiul scenic este prea strâmt pentru imaginația sa debordantă. (…) Autorul scoate din jobenul lui de magician al poveștii personaje bizare și cuceritoare, închegând întâmplări și situații care ar trebui să ne conducă către un spectacol pur, dacă, încet-încet, nu am fi împinși spre o zonă întunecată și tragică.

Volumul este întregit cu un număr de pagini „Hausvater pe scurt”: premierele spectacolelor ale căror texte apar în prima parte, o scurtă biografie a regizorului scriitor, spectacolele regizate de el în țară și străinătate, cărțile publicate, adaptările pentru scenă, scenariile de film, teatrul radiofonic, cursurile de teatru organizate în diferite țări, premiile obținute.

Alexander Hausvater – „Captiv în mine. Teatru. Film”. Editura Integral. 426 pag.

 

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.