UniCredit Leasing Corporation IFN România emite obligațiuni în valoare de 300 mil. euro

UniCredit Leasing Corporation IFN S.A. a lansat marți o emisiune de obligațiuni de rang senior cu maturitate de trei ani, în contextul unor condiții de piață favorabile. Suma atrasă prin oferta de obligațiuni este de 300 de milioane de euro, informează instituția financiară.

Emisiunea beneficiază de o garanție directă din partea UniCredit S.p.A. Tranzacția este sub forma unei emisiuni individuale, realizată cu scopul diversificării surselor de finanțare ale UniCredit Leasing Corporation și îmbunătățirii accesului clienților UCL la finanțare.

Reacția din partea pieței a fost pozitivă, cererea de subscriere depășind 650 de milioane de euro din partea a peste 70 de investitori instituționali, bine diversificați din punct de vedere geografic.

Ca urmare, spread-ul indicat inițial în zona de 105 puncte de bază peste nivelul mid-swap corespunzător maturității emisiunii a fost revizuit la un nivel de 90-95 puncte de bază, iar în cele din urmă a fost stabilit la 90 puncte de bază.

Obligațiunile au un cupon fix de 0.502%, și un preț de emisiune de 100%.

UniCredit Bank AG și Morgan Stanley au intermediat tranzacția în calitate de Bookrunners.

S&P a atribuit ratingul BBB obligațiunilor.

Listarea se va face la Luxembourg Stock Exchange, cu admitere la tranzacționare pe piața Euro MTF.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.