EUR
4,84 RON
(-0.02%)
USD
4,25 RON
(+0.3%)
GBP
5,32 RON
(+1.16%)
CHF
4,53 RON
(+0.11%)
BGN
2,47 RON
(-0.07%)
BYN
1,76 RON
(+0.36%)
CAD
3,13 RON
(+0.71%)
RSD
0,04 RON
(-0.02%)
AUD
2,96 RON
(+0.6%)
JPY
0,04 RON
(+0.34%)
CZK
0,18 RON
(+0.17%)
INR
0,06 RON
(+0.68%)

Felicity Huffman s-a prezentat la închisoare

 Actrița americană Felicity Huffman, celebră pentru rolul din serialul „Neveste disperate”, s-a prezentat la o închisoare din Dublin, California, pentru a-și ispăși pedeapsa de 14 zile primită într-un caz de fraudă privind admiterea la mai multe universități de elită din SUA, potrivit covermg.com.

Informația a fost făcută publică de purtătorul de cuvânt al actriței, care a început ispășirea pedepsei cu închisoarea marți.

În afară de pedeapsa cu închisoarea, Huffman a primit o amendă în valoare de 30.000 de dolari și i s-a ordonat efectuarea a 250 de ore de muncă în folosul comunității.

După eliberarea din închisoare, Huffman va fi sub supraveghere judiciară timp de un an.

În martie anul acesta, Felicity Huffman s-a numărat printre cele aproximativ 50 de vedete și șefi de mari companii anchetați într-un caz de fraudă privind universităţi de top din SUA care a primit numele de „Operation Varsity Blues”. Procurorii americani au spus că schema de fraudare a fost pusă la punct în 2011, de o companie care pregătea elevii pentru admiterea la facultate, cu sediul în Newport Beach, California. Schema implica mită pentru preparatori fizici, teste măsluite și chiar fotografii modificate pe computer ale unor tineri candidați, realizate astfel încât aceștia să pară atleți de elită – una dintre condiții pentru admiterea la facultate.

La momentul respectiv, William „Rick” Singer, în vârstă de 58 de ani, a pledat vinovat la acuzațiile legate de punerea în practică a acestei scheme, prin intermediul organizației sale, Edge College & Career Network din Boston. Părinților li se cereau sume de la 100.000 de dolari la 2,5 milioane de dolari pentru aceste servicii, iar banii erau descriși drept donații. Totalul sumei s-ar ridica la 25 de milioane de dolari. Singer a fost inculpat, printre altele, pentru spălare de bani și obstrucționarea justiției.

Actrița nominalizată la Oscar Felicity Huffman i-ar fi plătit 15.000 de dolari lui Singer pentru ca fiica sa să fie declarată admisă la o universitate.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata