Orban, după negocierile cu ALDE: Cea mai mare parte dintre solicitări sunt rezolvate

Premierul desemnat Ludovic Orban a afirmat, joi, în urma discuțiilor de negociere cu ALDE, pentru sprijinul noului guvern, că majoritatea solicitărilor partidului sunt rezolvate. Acesta a motivat că unele obiective ale ALDE, precum modificarea anumitor reforme, sunt și prioritățile liberalilor.

„Se termină ziua de negocieri, mai avem discuțiile cu reprezentanții USR, mâine, de la 13. În urma discuției cu delegația care a reprezentat ALDE, am luat act de punctele de vedere și solicitările exprimate de reprezentanții ALDE, și pot să vă spun că sunt cea mai mare parte care au fost puse în discuție, din punctul meu de vedere, sunt rezolvate…”, a declarat Ludovic Orban, joi.

Liderul PNL a precizat că unele obiective ale ALDE, precum cota unică de impozitare sau bugetul pe 2020 sunt și priorități ale PNL.

Călin Popescu Tăriceanu i-a prezentat, joi, liderului PNL Ludovic Orban, 12 condiții pe care ALDE le impune pentru susținerea noului guvern. Printre acestea se numără formarea unui guvern monocolor, menținerea cotei unice de impozitare, dar și o restructurare guvernamentală.

Alte condiții impuse de ALDE vizează reținerea de a mai da ordonanțe de urgență în domeniul justiției, dar și continuarea proiectelor în curs de derulare în infrastructură.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.