Scurtmetrajul „Mezzo Piano! „, de Eugen Dediu-Sandu în competiție

 Scurtmetrajul „Mezzo Piano!” va fi proiectat vineri în SUA, la New York, în competiția oficială a Chelsea Film Festival, iar regizorul Eugen Dediu-Sandu, producătoarea Dumitrana Lupu și artistul grafic Cătălin Sîrbu vor dialoga cu publicul după difuzare, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Filmul, din distribuția căruia fac parte nume sonore, precum Gabriel Spahiu și Dorina Lazăr, spune povestea unui fiu care se luptă postum cu amintirea unei mame dominatoare, întorcându-se la o pasiune artistică pe care ea l-a silit să o abandoneze.

Absolvent de regie și student în anul al II-lea la masterat, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” (UNATC), Eugen Dediu-Sandu a studiat în copilărie pianul timp de mai mulți ani, dar a decis să nu urmeze o carieră muzicală, ci una cinematografică. El este cel mai recent și singurul tânăr cineast român câștigător al EU Young Filmmakers Competition, categoria Digital, premiu însoțit de un program de mentorat ce i-a permis să realizeze scurtmetrajul „New World Simphony”. Acesta, la fel ca multe dintre filmele sale, inclusiv „Mezzo Piano!”, pornește de la pasiunea pentru muzica clasică.

Bine cotat între festivalurile din America de Nord, Chelsea Film Festival a fost fondat în anul 2013, de franțuzoaicele Ingrid și Sonia Jean-Baptiste, propunându-și, încă de la început, să ofere o platformă importantă tinerilor regizori din toată lumea.

Scurtmetrajul este o producție a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București (UNATC).

Participarea scurtmetrajului „Mezzo Piano!” la 2019 Chelsea Film Festival este susținută de UNATC, cu sprijinul ICR New York.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.