Viorica Dăncilă anunță că va discuta cu Ursula von der Leyen despre comisarul României

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că va avea o discuție cu Ursula von der Leyen despre situația comisarului României. Dăncilă a lansat un nou atac la Klaus Iohannis, spunând că la Bruxelles s-a comportat ca un candidat la Președinție, nu ca un președinte în funcție.

„Toate statele membre privesc către România și vor să vadă ce facem aici. În loc să negociem pentru politica agricolă comună, pentru politica de coeziune… Se discută cadrul financiar multianual la Bruxelles. Noi avem un președinte care e interesat doar să câștige alegerile și după el, potopul. Deci nu ne interesează ceea ce se întâmplă cu această țară și cu imaginea noastră pe plan extern”, a declarat, duminică, Viorica Dăncilă.

Întrebată dacă are un semnal de la Ursula von der Leyen în privința comisarului european din partea României, Viorica Dăncilă a lansat un atac la președintele Klaus Iohannis care a discutat cu președintele CE, cerându-i să nu numească un comisar din partea PSD.

„Nu am discutat (cu Ursula von der Leyen – n.r.), dar am văzut că a avut grijă tot același președinte al României, care cred că este candidatul, gândește în această logică a candidatului, nu a președintelui. Am văzut că a avut o discuție cu doamna președinte al Comisiei Europene și care a avut grijă să îi spună să nu accepte candidatul PSD. Deci exact aceeași logică a PNL, care trebuie să ducă problemele interne și la Bruxelles, pentru că important e ce se întâmplă cu ei, nu ce se întâmplă cu această țară”, a afirmat Dăncilă.

De asemenea, întrebată dacă va face și o a treia propunere în cazul în care ultima nu va fi aprobată, Dăncilă a răspuns: „Voi avea o discuție cu doamna președinte în acest sens”.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că s-a întâlnit cu preşedintele-ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, afirmând că este „foarte îngrijorată” de situația comisarului din partea României.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.