BMW, deschis să atragă noi parteneri în cadrul societăţii mixte pe care o deţine cu Daimler

 BMW este dornic să găsească noi parteneri în societatea mixtă dedicată serviciilor de mobilitate pe care o deţine cu rivala Daimler, a anunțat noul director general al BMW, Oliver Zipse, citat de Reuters.

„Ne-ar face plăcere să salutăm noi parteneri în această zonă, care are un mare potenţial de creştere. Colaborările, precum şi investiţiile financiare, sunt opţiuni pentru orice viitori parteneri, în condiţiile în care clienţii vor să aibă cât mai multe opţiuni în rândul diferitelor branduri”, a declarat Oliver Zipse.

Daimler şi BMW au anunţat, în februarie, că şi-au unit forţele pentru a dezvolta sisteme avansate pentru asistenţa şoferilor şi tehnologie pentru maşinile fără şofer. De asemenea, cei mai mari producători de automobile de lux din Germania au informat că au ajuns la un acord privind fuziunea serviciilor lor de mobilitate şi de car-sharing.

Noua entitate se va concentra pe „cooperarea strategică pe termen lung” pentru ca tehnologiile să fie disponibile înainte de 2025. Acordul va determina reduceri de costuri pentru cele două companii şi va accelera extinderea acestor tehnologii, au anunţat BMW şi Daimler.

„Desigur că susţine că un brand ca BMW trebuie să fie numărul unu. Dar nivelul vânzărilor nu este singurul criteriu care contează aici”, a mai spus șeful grupului german Bayerische Motoren Werke AG.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.