DNA: Raportul MCV arată că presiunea la care au fost supuse instituțiile a avut un impact negativ

Procurorii DNA spun că raportul MCV arată presiunea continuă la care au fost supuse instituțiile cheie în combaterea corupției a avut un impact negativ, menționând că rolul Direcției nu poate fi exercitat decât într-un cadru legislativ care garantează independența.

„Raportul remarcă faptul că, de la ultima evaluare ce a avut loc în noiembrie 2018, în pofida faptului că Direcția Națională Anticorupție și Înalta Curte de Casație și Justiție au continuat să investigheze și să sancționeze faptele de corupție la nivel înalt, demonstrând profesionalism în împrejurări foarte dificile, atacurile împotriva activității lor, modificările succesive aduse cadrului legislativ aplicabil și posibilitatea punerii la îndoială a autorității deciziilor definitive ridică probleme asupra sustenabilității rezultatelor în lupta împotriva corupției la nivel înalt”, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit procurorilor DNA, deși rezultatele activității de combatere a corupției sămân „solide”, experții europeni arată, în raportul MCV, că „presiunea continuă la care au fost supuse instituțiile cheie în combaterea corupției, între care D.N.A., a avut un impact negativ”.

„Un exemplu se referă la modificările aduse legilor justiției ce au inclus schimbări majore cu privire la cerințele de vechime, cu impact asupra capacității D.N.A. de a funcționa. Documentul apreciază conducerea D.N.A. pentru faptul că a reușit cu succes să mențină activitatea instituției, dar observă că natura provizorie a numirilor interimare la vârful instituțiilor judiciare dă o notă de incertitudine și vulnerabilitate”, se mai arată în sursa citată.

DNA își menține angajamentul în continuarea activității de combatere a corupției la nivel înalt.

„Totodată, D.N.A. își exprimă convingerea că rolul său nu poate să fie desfășurat decât într-un context în care cadrul legislativ și de construcție instituțională garantează independența instituțiilor judiciare și eficiența combaterii corupției la nivel înalt”, spun procurorii.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.