Grupurile insurgente kurde susţin că s-au retras din zona de securitate creată de Turcia în Siria

Grupurile insurgente kurde au anunţat, marţi seară, că au finalizat retragerea din zona de securitate creată de Turcia în nordul Siriei, în condiţiile în care Administraţia Recep Tayyip Erdogan a ameninţat cu reluarea ofensivei militare.

Mazlum Abdi, liderul Forţelor Democrate Siriene (FDS), a transmis, într-o scrisoare adresată vicepreşedintelui american Mike Pence, că toţi militanţii au fost retraşi din zona de securitate, informează cotidianul La Repubblica.

Turcia va relua, marţi seară, ofensiva militară în nordul Siriei, în cazul în care grupurile kurde nu se retrag în afara zonei de securitate, a avertizat preşedintele Recep Tayyip Erdogan. „Armistiţiul expiră marţi la ora 22.00 (22.00, ora României). Dacă promisiunile făcute de americani nu sunt respectate, operaţiunea va fi reluată cu o mai mare determinare”, a declarat Recep Tayyip Erdogan înainte de a pleca în Rusia pentru o întrevedere cu preşedintele Vladimir Putin.

Turcia vrea crearea unei zone de securitate de-a lungul frontierei Siriei cu Turcia, pe partea siriană. Administraţia de la Ankara a cerut retragerea din această zonă a grupurilor insurgente kurde.

Conform organizaţiei Observator Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), în pofida armistiţiului anunţat, armata turcă a continuat vineri bombardamentele în Siria, atacând obiective din zonele Bab al-Kheir, situată la periferia orăşelului Ras al-Ain. Cel puţin 14 civili au fost ucişi, a transmis OSDO.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.