Ministerul Justiției anunță că, vineri, instituția va fi „condusă” de elevi

Ministerul Justiției anunță că, vineri, elevii vor „conduce” instituția, întrucât aceștia vor participa la un eveniment organizat cu ocazia Zilei Europene a Justiției. La acțiune, elevii vor vizita biroul Anei Birchall și vor asista la o lecție de educație juridică.

Cu prilejul Zilei Europene a Justiției, marcate vineri, 25 octombrie, Ministerul Justiției va organiza ”Ziua porților deschise”.

„De ”Ziua porților deschise” Ministerul Justiției va fi ”condus” de elevi”, potrivit unui comunicat al instituției.

În cadrul acțiunii, vor fi organizate activități destinate familiarizării publicului cu mecanismele de funcționare a justiției: vizitarea sediului ministerului, urmărirea procedurilor judiciare și organizarea de întâlniri cu profesioniști ai dreptului.

”Cred sincer că implicarea activă a tinerilor poate aduce un suflu nou în administrația publică și pe scena politică. Îmi doresc ca măcar o parte a copiilor care vor trece vineri pragul Ministerului Justiției să revină aici peste ani, ca buni profesioniști și specialiști de care România are atâta nevoie”, a declarat Ana Birchall, ministrul Justiției.

Potrivit comunicatului, zeci de elevi vor putea experimenta calitatea de demnitar la Ministerul Justiției, vor putea vedea biroul din care ministrul ia decizii și vor asista la o lecție de educație juridică.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.