Cine este Raluca Turcan, propunerea de vicepremier în Guvernul Orban

Raluca Turcan, propunerea de vicepremier în Guvernul Orban, în vârstă de 43 de ani, ocupă în prezent, funcția de lider al deputaților liberali, dar și de prim-vicepreședinte al PNL.

Raluca Turcan s-a născut la Botoșani și a urmat cursurile Institutului Puskin, în Moscova, Rusia, între 1996-1999, obținând o diplomă în rusă comercială, iar în 1999 a absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale și un master la SNSPA.

Între 2000-2004 , și-a început cariera în Senatul Romîniei, ca expert parlamentar, apoi, între 2004 – 2008 și-a început cariera de deputat de Sibiu, între ebruarie 2005 și septembrie 2006, fiind preşedinte al comisiei pentru Cultură, Arte, Mijloace de Informare în Masă a Camerei Deputaţilor, funcție deținută și între 2008-2012.

Citeste si:  Băsescu sperie PDL: Aveţi 48 de ore: îl susţineţi pe Boc sau dau un nou guvern

Din 2002 până în 2004, a fost consilier al Preşedintelui PNL, iar din 2004 până în 2006, membru în Biroul Naţional de conducere al PNL.

Din martie 2007, până în decembrie, a fost vicepreşedinte PLD, iar din decembrie 2007, până în mai 2011, vicepreședinte al PDL.

Iunie 2012 – 2014 a ocupat funcția de vicepreşedinte al Partidului Democrat Liberal.

Între 2012-2016 a deținut funcția de Secretar al comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, iar din septembrie 2016, vicepreşedinte, până în luna decembrie a aceluiași an.

Citeste si:  Alina Gorghiu a născut un băieţel pe care îl cheamă Noah

Din 2016, până în prezent, este embru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport și totodată, lider al deputaților PNL.

Din decembrie 2013 a fost vicepreşedinte PNL, până în decembrie 2016, când a devenit președinte interimar PNL, în urma demisiei Alina Gorghiu din funcție. Din iunie 2017, până în prezent, ocupă funcția de prim-vicepreședinte al PNL.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata