Vosganian vorbește despre omisiuni în programul de guvernare al PNL legat de cerințele ALDE

Varujan Vosganian a afirmat că în programul de guvernare nu sunt cuprinse și măsurile cerute de ALDE cu privire la infrastructura și investițiile care trebuie făcute în zona Moldovei. Deputatul ALDE îi transmite lui Ludovic Orban că are timp să corecteze lucrurile până la votul de învestitură.

„Domnule prim-ministru desemnat Ludovic Orban, Cu regret vă semnalez că din cuprinsul Cap. VI.1 – Transporturi și Infrastructură din Programul de Guvernare pe care ni l-ați prezentat NU găsesc suficiente argumente pentru a vota pentru investirea noului Guvern. V-am prezentat, în timpul negocierilor de săptămâna trecută, o listă de investiții importante pentru zona Moldovei, investiții pe care observ că Programul de Guvernare le ignoră, cum ar fi:

– Demararea construirii drumului expres Botoșani – Târgu Frumos;
– Asigurarea finanțării pentru continuarea construirii Variantei Ocolitoare Sud a Municipiului Iași;
– Urgentarea procedurilor preliminare pentru construirea căii ferate rapide București – Pașcani, cu ramificații spre Iași și Suceava, destinată transportului de pasageri;
– Urgentarea procedurilor preliminare pentru modernizarea căii ferate existente București – Pașcani cu ramificații spre Iași și Suceava, destinată, îndeosebi transportului de mărfuri;
– Urgentarea procedurilor preliminare pentru modernizarea, în regim de autostradă, a șoselei Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Roman – Suceava – Siret, cu realizarea variantelor ocolitoare pentru localitățile de pe traseu (investiția e trecută în lista de rezervă (!) )
– Urgentarea procedurilor preliminare pentru includerea, odată cu 2021, în proiectul Connecting Europe Facility, a drumului expres București – Tișița – Albița”, a scris Varujan Vosganian, joi, pe Facebook.

Citeste si:  Corneliu Vadim Tudor a încetat din viaţă

Vicepreședintele ALDE a adăugat că aceste condiții cerute de ALDE și omise de liberali sunt greu de înțeles.

„Aceste omisiuni sunt cu atât mai greu de înțeles cu cât majoritatea investiții respective se află în stadii preliminare, deci nu necesită finanțări considerabile. Dar ignorarea lor înseamnă irosire de timp, anularea etapelor legale și birocratice deja parcurse și accentuarea, pentru locuitorii Moldovei, a sentimentului de marginalizare”, a completat Vosganian.

El îl roagă pe liderul PNL Ludovic Orban să ia în serios observațiile pe care le-a făcut, să corecteze omisiunie și să prezinte argumentele decisive pentru un vot favorabil din partea ALDE în Parlament.

Citeste si:  Adrian Duicu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Mehedinţi

„Domule prim-ministru desemnat, Vă rog să luați în serios observațiile de mai sus. Aveți, până la demararea procedurii de audiere a ministrului Transporturilor și, ulterior, a votării Guvernului, suficient timp pentru a repara omisiunile acestea și a ne oferi argumentele hotărâtoare în privința unui vot favorabil. Vă rog să primiți, domnule Ludovic Orban, expresia sincerității mele, Varujan Vosganian, deputat de Iași”, a conchis deputatul ALDE.

Cabinetul Orban are 16 ministere, un vicepremier și un premier în persoana președintelui PNL. Urmează ca miniștrii să fie audiați în comisiile de specialitate ale Parlamentului și ulterior să aibă loc votul de învestitură pentru noul Guvern în Legislativ.

Citeste si:  Argeş: Nereguli constatate la zeci de unităţi de servire a mesei pentru elevi şi preşcolari

Ședința Birourilor permanente reunite pentru stabilirea calendarului în Legislativ va avea loc luni.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata