Bărbatul din Cehia rănit grav după ce a căzut cu ATV-ul într-o prăpastie, recuperat

 Turistul din Cehia rănit grav, duminică, în Maramureș, după ce a căzut într-o prăpastie adâncă de 60 de metri din zona Șugău – Vârful Țiganu, în timp ce se plimba cu ATV-ul, a fost recuperat după o intervenție de peste 5 ore.

Șeful Salvamont Maramureș, Dan Benga, a declarat luni, corespondentului MEDIAFAX, că zona în care a căzut turistul a fost dificilă, cu stânci care se desprindeau.

„Un turist ceh aflat în excursie în zona Munții Țibleș a căzut duminică seara într-o râpă de 60 de metri, iar echipa Salvamont Maramureș, formată din 9 persoane, s-a deplasat la locul accidentului. Intervenția a avut loc într-o zonă extrem de dificilă, cu stânci care se desprindeau și pe sub o surplombă, iar la extragerea accidentatului s-au folosit tehnicile specifice salvării din zone greu acesibile și transportul cu targa UT 2000 până la ambulanță. Intervenția s-a întins mai mult de 5 ore. Nu scoaterea turistului a fost cea mai dificilă, cât verificarea terenului”, a spus Benga.

Potrivit acestuia, turistul era stabil și conștient, dar avea politraumatisme și un traumatism cranio-cerebral. Bărbatul a fost transportat la spital.

Bărbatul căzuse într-o prăpastie adâncă de 60 de metri, în timp ce se plimba cu ATV-ul.

Șeful Salvamont Maramureș, Dan Benga a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că este vorba despre un grup de cehi care se plimbau cu ATV-uri în zona Șugău – Vârful Țiganu, iar unul dintre ei a căzut în prăpastie.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.