Ion Ștefan: Am greșit, dar aștept și de la baronul PSD Oprișan să își scoată la iveală bunurile

Ion Ștefan, propus pentru funcția de ministru al Dezvoltării în Guvernul Orban a afirmat, luni, după ce a fost acuzat că nu și-a plătit impozitul la casă, că a greșit și va remedia această situație, însă vrea ca și „baronul PSD” Marian Oprișan să își treacă toate bunurile în declarația de avere.

„Legea este lege pentru toată lumea! Am greșit, îmi recunosc greșeala și voi remedia situația, voi plăti tot ceea ce este de plătit la Primăria Focșani pentru casa în care locuiesc. Am acționat cu bună credință, an de an am achitat sumele care mi-au fost transmise de Primărie. Nu sunt dintre cei care să apeleze la artificii birocratice pentru a scăpa basma curată. (…) Și dacă legea este aceeași pentru toată lumea, aștept și de la baronul PSD Marian Oprișan -mama mea sunt eu- să își scoată la iveală bunurile și să le treacă în declarația de avere pentru a-și plăti dările pentru domeniul întins pe multe hectare în care locuiește în apropiere de Focșani”, a scris Ion Ștefan, pe Facebook.

Deputatul liberal a povestit cum a ajuns în situația de a fi acuzat că nu și-a plătit impozitul pentru casă.

„Am început construcția casei în anii 2000, dar nu am mai realizat recepția lucrărilor, lucru pe care îl voi face cu celeritate. Este o situație despre care acum am aflat și voi întreprinde toate demersurile pentru a o remedia. Sunt un bun contribuabil la bugetul statului, în calitate de antreprenor am plătit taxe și impozite care însumează, numai pe ultimii cinci ani, 97.146.293 lei! Pe lângă acestea voi achita și sumele care vor rezulta din calculul retroactiv al impozitului pe locuință, chiar dacă nimeni din primărie nu a constatat în cei 19 ani care s-au scurs până acum această neregulă”, a subliniat Ștefan.

Primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă, a declarat luni că Ion Ştefan ar figura în evidenţele municipalităţii cu o casă de 94 de mp edificată pe un teren de 910 mp, casa construită ulterior nefiind declarată la primărie, astfel că deputatul s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor aferente locuinţei nou construite.

Ion Ștefan este propus de PNL la Ministerul Dezvoltării, în Guvernul Orban.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.