Negocieri cu silvicultorii care protestează în fața Parlamentului

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a mers, marți, în fața Palatului Parlamentului pentru a-i invita în biroul său pe reprezentanții silvicultorilor care protestau împotriva agresiunilor și a crimelor în care au fost implicați pădurari.

„I-am invitat la birou. Am scos legile și vom lucra aplicat ca să nu se mai întâmple aceasta situație”, a declarat, marți, Marcel Ciolacu, pentru jurnaliști.

Câteva zeci de angajați ai Ocoalelor Silvice din țară și membri ai Federației Silva protestează, marți, în fața Parlamentului, cerând schimbarea legislației pentru întărirea autorității pădurarilor și armament de serviciu.

Președintele Federației Silva, Silviu Geană, a declarat în fața protestatarilor că a discutat cu procurorul general Bogdan Licu și a înregistrat o petiție prin care solicită intervenția în cazurile în care au fost uciși pădurari.

„Am avut o întrevedere cu procurorul general Bogdan Licu. Am înregistrat și o petiție în numele silvicultorilor participanți la acțiunea de protest. Am solicitat procurorului general sprijin și intervenție, astfel încât infractorii care l-au ucis pe colegul nostru Liviu Pop de la Maramureș, agresorii colegilor noștri de la Direcția Silvică Neamț. (…) Cazuri de genul acesta se întîmplă tot mai des. Avem șase pădurari care și-au pierdut viața la datorie în timp ce apărau pădurea. Avem peste 650 de silvicultori, pădurari, tehnicieni, ingineri silvici care au agresați, amenințați cu moartea. Unii dintre ei au fost împușcați de hoții de lemn sau de braconieri. (…) Am solicitat procurorului general să ne dea o mână de ajutor în elucidarea cazului de pădurar ucis la Direcția Silvică Iași, la Pașcani și am pus în această petiție toate cazurile recente întâmplate. Avem asigurări din partea domniei sale că săptămâna viitoare, marți, miercuri sau cel târziu joi vom face o delegație cu domnul procuror general și vom analiza toate aceste cazuri de agresiune deosebită în încercarea noastră de a găsi o formulă, astfel încât evenimente tragice de acets fel să nu se mai producă”, a spus acesta.

Citeste si:  Guvernul va adopta ordonanţa care permite înjumătăţirea ratei la bancă pe doi ani

În cadrul protestului s-a adus un omagiu celor șase silvicultori care în ultimii ani au murit apărând pădurea și se vor solicita modificări ale legislației din domeniul silvic.

Sindicaliștii afirmă că în anul 2018 au avut loc 30 de agresiuni asupra personalului silvic din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva. În anul 2017 au avut loc 40 de astfel de agresiuni.

Angajații Ocoalelor Silvice susțin urgentarea modificării și completării Statutului personalului silvic, respingerea proiectului de lege PL-x nr. 9/2019 privind modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, sindicaliștii afirmând că prin legiferarea PL-x nr. 9/2019 Statul Român va pierde o suprafață de peste 650.000 ha de păduri, cu care urmează să fie împroprietărite formele asociative ale comunităților din fostele regiuni grănicerești și unitățile de cult, iar ca efect social vor dispărea peste 3.000 locuri de muncă.

Citeste si:  ITM Iaşi - la ora bilanţului

De asemenea, se solicită respingerea proiectului de lege PL-x nr. 361/2019 pentru completarea art. 11 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic și pentru modificarea anexei nr. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, deoarece, spun sindicaliștii, prin legiferarea acestei inițiative, proprietatea publică a Statului Român se va diminua cu o suprafață de peste 1.200.000 ha păduri, fiind în pericol peste 5.000 de locuri de muncă.

Alte solicitări sunt de a fi respins proiectul de lege L409/2019 recent adoptat de Senat și transmis spre dezbatere Camerei Deputaților, prin care se urmărește interzicerea exportului de buștean, lemn rotund, cherestea și lemn de foc pe o perioadă de 10 ani, începând cu 1 ianuarie 2020 și de elaborare a legislației necesare pentru asigurarea stabilității funcționării administratorului fondului forestier proprietate publică – Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, garantul gestionării durabile a pădurilor statului și de elaborare a legislației necesare pentru asigurarea stabilității funcționării ocoalelor silvice de regim, care administrează fondul forestier proprietate publică și privată.

Citeste si:  Un antrenor de box, între suspecții audiați la Poliție în cazul crimei din Piața Constituției

La protestul care are loc marți au fost invitați să participe alături de silvicultori din întreaga țară, președintele Klaus Werner Iohannis, premierul Viorica Dăncilă, președintele Senatului, Teodor Meleșcanu, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Alexandru Stănescu, ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, precum și Ion Popescu, președintele Confederației Sindicale Naționale Meridian și reprezentanți ai unor organizații sindicale și profesionale reprezentative pentru sectorul silvic din România.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata