Bancheri: IRCC este o aberație matematică care se va reflecta negativ asupra consumatorilor

IRCC este o aberație matematică care se bazează pe prea multe variabile și care va ajunge să aibă efecte negative asupra consumatorilor, spun oficiali bancari prezenți la seminarul EU-COFILE 2019, organizat de Banca Națională a României, Asociația Română a Băncilor și Alpha Bank România.

Potrivit surselor menționate, IRCC a fost stabilit pentru trimestrul al patrulea din anul trecut la 2,36%, iar în prezent a ajuns la 2,66%. Aceasta în condițiile în care în perioada 16 – 26 octombrie, a fost consemnată o variație cuprinsă între valori de 1,58% și 2,96%, în timp ce ROBOR la șase luni a fost anul trecut la 3,30%, iar acum a ajuns la 3,08%.

În perioada de zece zile menționată, ROBOR a avut valori cuprinse între 3,08% și 3,11%, ceea ce înseamnă o variație de 1,2%, considerabil mai scăzută în comparație cu cea a IRCC. Din acest an, ROBOR a fost înlocuit de IRCC la stabilirea dobânzilor plătite la creditele acordate consumatorilor.

“În aceste condiții, să ne ferească Dumnezeu de o criză. Cu cât se alege un indice populist, mai prost, cu atât avem efecte negative asupra consumatorilor. Peste cinci ani, dacă păstrăm această aberație matematică, ea va ajunge să se reflecte negativ asupra consumatorilor”, au declarat surse din sectorul bancar.

Acestea susțin că IRCC este un ghiveci al ratelor la dobândă, ceea ce reprezintă unul dintre motivele variației mari. Sursele au adăugat că introducerea IRCC a fost o măsură luată fără analizarea efectelor de către decidenții politici.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.