Donald Trump şi echipa lui de campanie condamnă votul Camerei Reprezentanţilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi şeful echipei sale de campanie electorală, Brad Parscale, au condamnat rezoluţia Camerei Reprezentanţilor privind formalizarea anchetei care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii.

„Este cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din istoria americană”, a reacţionat Donald Trump prin Twitter.

La rândul său, Brad Parscale, şeful echipei de campanie electorală a lui Donald Trump, a declarat, conform CNN: „Votul de astăzi demonstrează pur şi simplu că întreaga procedură referitoare la demitere a fost o farsă de la bun început. Alegătorii îi vor sancţiona pe democraţii care susţin această farsă”.

Citeste si:  Monica Iacob Ridzi cere regim semideschis în penitenciar şi ar putea solicita întreruperea executării pedepsei
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata