Un bărbat a donat centrelor de plasament produse

 Un teleormănean a donat copiilor din centrele de plasament produse de igienă de 1.000 de lei, gândindu-se să ajute pentru că și copilul lui are probleme de sănătate. A cerut însă un contract de sponsorizare, pentru a fi sigur de destinația produselor, dar nu l-a primit nici după o lună.

Teleormăneanul spune că are o afacere proprie în județ și, pentru că propriul lui copil are probleme de sănătate, a decis să ajute. Așa că s-a oferit, la finele lunii septembrie, să dăruiască beneficiarilor DGASPC Teleorman, respectiv copiilor din centrele de plasament și mamelor aflate în situații vulnerabile, produse de igienă și îngrijire din magazinul său.

Bărbatul a umplut mașina și a dus donația la sediul instituției. A cerut, însă, un contract de sponsorizare, care să-i garanteze că bunurile donate vor fi utilizate corespunzător. I s-a răspuns că procedura de întocmire a unui contract de sponsorizare durează, astfel că teleormăneanul a plecat acasă, așteptând să fie contactat de conducerea instituției pentru a ridica o copie a contractului. După o lună, el a mers din nou la DGASPC Teleorman pentru a solicita emiterea contractului, dar s-a spus din nou că procedura este de durată.

Citeste si:  Tăierea cu 25% a salariilor din BNR, transformată de Guvern în "donaţie"

„Eu le-am donat 1.000 de lei în produse pentru femeile și copiii izgoniți de acasă acum o lună. Nici în ziua de azi nu am primit contractul de sponsorizare pe persoană fizică, așa cum am cerut și așa cum e normal să fie. Că oriunde ți se emite o dovadă. De o lună mă rog de domnul șef de acolo și nu îmi dă contractul. Am fotografii de când am făcut pachetele și le-am dus acolo. Am zis să aștept, poate chiar durează, dar atitudinea asta e revoltătoare”, a declarat donatorul pentru MEDIAFAX.

Citeste si:  Cum va fi afectată piaţa rezidenţială de reducerea salariilor bugetare

Directorul DGASPC Teleorman, Mugurel Putineanu, confirmă situația și spune că acel contract de sponsorizare pe care donatorul îl așteaptă de o lună nu a fost emis pentru că șeful centrului de plasament care s-a ocupat de caz a uitat.

„Într-adevăr, aceste produse au fost donate de acest domn. Eu am aflat abia acum despre această donație și am vorbit cu șeful de centru care s-a ocupat. Domnul are un copil cu probleme care a fost chiar ajutat de colegii mei. A venit să doneze pentru copiii noștri, iar șeful de centru i-a zis că va încheia contractul de sponsorizare, dar având și altceva de făcut, i-a zis să vină mai târziu. Apoi s-a luat cu altele, și aici e vina șefului de centru care a uitat. Produsele sunt intacte, nici nu sunt scoase din cutii. Produsele sunt în magazia unității, nu s-a umblat la acele produse. Contractul chiar în această dimineață l-am semnat eu”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mugurel Putineanu.

Citeste si:  O tânără musulmană din Australia donează câte 1 dolar pentru fiecare mesaj de ură primit pe Twitter

Nu este pentru prima dată când oameni care au donat bunuri pentru DGASPC Teleorman se plâng că nu s-au urmat pașii legali și că bunurile s-au folosit după bunul plac de către angajații instituției, fără ca donatorul să aibă vreo garanție sau vreun document doveditor că a ajutat efectiv copiii aflați în situații vulnerabile. În urmă cu un an, o asociație din București semnala faptul că a donat instituției publice bani și că oameni din conducerea ei au solicitat o mașină drept donație.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata