Unul dintre muncitorii prinși sub un mal de pământ, pe un șantier din Brașov, a murit

Unul dintre muncitorii prinși joi sub un mal de pământ pe un șantier din orașul Brașov a murit, iar cealălalt a fost rănit grav și a fost transportat la spital. Polițiștii și inspectorii de muncă au deschis anchete.

Polițiștii din Brașov au fost sesizați joi despre producerea accidentului de muncă de pe un șantier din orașul Brașov, în care au fost răniți doi muncitori.

Potrivit IPJ Brașov, în urma accidentului, unul dintre muncitori a murit iar cel de-al doilea a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Citeste si:  Whitney Houston a murit la numai 48 de ani

Cu privire la acest caz au fost anunțați procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și reprezentanți ai Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului de muncă.

Două persoane au fost prinse, joi, sub un mal de pământ pe strada Zaharia Stancu din Brașov. Una dintre victime a fost prinsă parțial sub pământ, iar cea de-a doua în întregime.

Intervenția pompierilor a fost dificilă pentru că trebuiea stabilizat terenul.

Reprezentanții ISU au anunțat că una dintre victime, care era prinsă doar parțial sub pământ, a fost scoasă și este conștientă, iar cea de-a doua victimă este acoperită integral.

Citeste si:  Ponta: Contractul iniţial cu Bechtel era bun, dar în 2005 Ministerul Transporturilor s-a apucat să renegocieze

La fața locului au intervenit pompieri cu un container multirisc, o autoscară, un echipaj de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă și două ambulanțe de la SAJ Brașov.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata