UE analizează măsuri pentru a obliga companiile să elaboreze planuri privind riscurile climatice

Comisia Europeană analizează posibilitatea de a adopta măsuri şi de a efectua teste de rezistenţă pentru a forţa companiile să elaboreze planuri de contracarare a riscurilor climatice, anunţă Valdis Dombrovskis, comisarul UE pentru Euro, Dialog Social şi Stabilitate Financiară.

Valdis Dombrovskis a declarat că Executivul Uniunii Europene va explora modalităţi de îmbunătăţire a managementului firmelor financiare pentru contracararea riscurilor generate de schimbările climatice.

“Acest lucru va însemna evaluarea situaţiei pentru a stabili dacă avem nevoie de schimbări ale reglementărilor pentru a asigura o raportare mai bună şi a monitoriza riscurile asociate climei”, a declarat Valdis Dombrovskis, citat de agenţia Reuters.

Noua echipă a Comisiei Europene va căuta modalităţi de “integrare a riscurilor de sustenabilitate în monitorizarea stabilităţii financiare şi în mecanismele de supraveghere, de genul testelor de rezistenţă şi analizelor de scenarii”, a precizat comisarul UE.

Citeste si:  România, lider în UE la creşterea comerţului cu amănuntul, în aprilie
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close
Consent management powered by Real Cookie Banner