Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii fără angajați:Doar 160 de posturi sunt ocupate din 210 aprobate

La instalarea ca ministru al Culturii, Bogdan Gheorghiu a remarcat lipsa de personal din Minister.”Situația financiară a României este una dezastruoasă”, a aratat Raluca Turcan, prezentă în calitate de vicepremier, despre care ministrul a spus că ”va răspunde în mod mai aplecat de niște portofolii”.

Ceremonia de instalare a ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, a avut loc joi, la sediul instituției în prezența viceprim-ministrului Raluca Turcan.

”Un citat celebru spunea că nivelul culturii unei nații nu se ridică cu umărul ci în timp și cu foarte multă muncă”, a spus Raluca Turcan în deschiderea întâlnirii. ”Toate studiile ne arată că la nivel de consum cultural suntem pe ultimele locuri în Europa. Pentru a crește atașamentul față de cultură al nației noastre în condițiile în care timpul s-a compensat foarte… s-a comasat foarte tare, va trebui dumneavoastră să compensați cu foarte multă muncă. Atât dumneavoastră, domnule ministru, cât și întreg aparatul de lucru pe care îl aveți”, a precizat Turcan.

”Legislația din ultimii ani a îngreunat foarte mult dezvoltarea de proiecte culturale și oameni cu spirit creator au fost sufocați în birocrație fiind puși să aleagă între a completa foarte multe hârtii și a mai crea sau încuraja cultura. În acest spectru, misiunea dumneavoastră și a noastră, prin programul de guvernare va fi să debirocratizăm tot ceea ce înseamnă atragere de proiecte culturale și să încurajăm, întradevăr, la modul real, spiritul creator, să promovăm valorile culturale ale noastre atât în plan național cât și internațional”, a promis viceprim-ministrul.

”Prin protocolul organizatoric de la Palatul Victoria, dânsa va răspunde în mod mai aplecat de niște portofolii și unul dintre acestea va fi portofoliul de la cultură”, a explicat ministrul Culturii prezența Ralucăi Turcan la conferința de presă.

Ministrul a vorbit despre proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană că ”un comisar guvernamental care să se ocupe exclusiv de acest proiect ar fi o idee extraordinară, vedem dacă… studiem dacă legislația o permite, astăzi, dacă nu, un secretar de stat va fi cu siguranță desemnat pentru că nu ne permitem să ratăm un astfel de eveniment”.

”Muzeul de istorie este o prioritate a noastră”, a notat ministrul Culturii care a adăugat și ”discrepanțele salariale dintre artiști”.

”Legat de aparatul ministerului, să știți că, dacă în altă parte vă plângeți că sunt aparate supraîncărcate, aici, țin să vă informez că aici, din 210 posturi aprobate, sunt ocupate doar 160, nu e cazul la Ministerul Culturii să vorbim despre un aparat supraîncărcat. Aici putem vorbi de eficientizare, dacă e cazul”, a menționat ministrul care a explicat faptul că ”ieri am vorbit de o deprofesionalizare la nivelul tuturor ministerelor, am vorbit de ceea ce noi am declarat din opoziție, Partidul Național Liberal, de faptul că specialiștii au fost înlocuiți de pile pentru a se întări aparatul partidului-stat. Noi încercăm să reparăm toate aceste lucruri, dar nu am făcut o referire specifică la Ministerul Culturii legat de astfel de cazuri și nu îmi place să evaluez oamenii sau să-i judec înainte de a-i cunoaște”, a arătat Bogdan Gheorghiu.

Gheorghiu spunea miercuri „din păcate, nu numai în acest minister, în general am înţeles că specialiştii au fost înlocuiţi de pile, de nepoţi, de tot felul de oameni fideli partidului-stat şi s-a preferat angajarea lor în detrimentul specialiştilor, pentru a se întări aparatul de partid. Şi acest lucru a dus la deprofesionalizarea ministerelor în general, în special la ministerul unde aceasta se evidenţiază mai mult, pentru că oamenii de cultură sunt mai uşor să îi citeşti că nu sunt de cultură”.

Gheorghiu a definit neînțelegerile privind achiziția Cumințeniei Pământului drept ”o problemă extrem de complexă pentru că niște bani au plecat deja de la niște oameni foarte bine intenționați, proiectul a eșuat, nu a fost dus până la capăt și cred că este, o problemă mai degrabă de natură juridică cum va fi soluționată pentru că există acest bocaj și din punctul meu de vedere, în mod clar, dacă proiectul este eșuat, oamenii trebuie să își primească banii înapoi”.

Ministrul a trebuit să recunoască faptul că a avut discuții privind imposibilitatea multor muzee importante de a foace achiziții de lucrări de patrimoniu de ani buni. Gheorghiu a precizat faptul că ”nu am venit pregătit cu absolut nicio hârtie, de aceea nu mă pot hazarda să vă ofer cifre, vreau ofer cu date exacte în momentul în care le voi oferi, mai ales că aceste discuții despre care ați făcut dumneavoastră referire abia au demarat și încă nu le-am aprofundat complet ca să vă pot da un răspuns. Avem directori financiari în această instituție, dar această instituție, de ceva vreme nu are un secretar general, încă sunt lucruri de completat din punct de vedere organizatoric”.

”În momentul de față suntem în plin proces de evaluare a necesităților la rectificarea bugetară. Fac un apel și către instituția dumneavoastră dacă există necesar refinanțare urgentă la rectificarea bugetară, să transmitem lucrul acesta ministrului Finanțelor. Nu vreau să ocolesc faptul că situația financiară a României este una dezastruoasă, că veniturile realizate la nouă luni sunt cu zece miliarde mai mici decât veniturile estimate”, a completat Raluca Turcan vorbind despre un deficit de 2,6 la finalul acestei perioade.

Turcan a promis că protejarea patrimoniului național ar fi o prioritate pentru anul 2020, ”pe care noi o vom urmări în construcția bugetului pentru anul viitor”.

„Astăzi, bugetul ministerului pentru investiții este zero și, pomeneam mai devreme de rectificare bugetară. Ne gândeam să cerem la rectificarea bugetară bani pentru salarii la direcțiile județene de cultură pentru că nu erau bani de salarii. Între timp a apărut un amănunt nou, s-au întors niște bani de la Institutul Național de Patrimoniu și cu acei bani vom acoperi acea gaură (…) Când ai astfel de probleme este foarte greu să te gândești atât de departe. Astfel de proiecte mari cum ar fi și Cumințenia Pământului, ministerul nu le poate face fără un sprijin consistent de la Palatul Victoria”, a explicat Gheorghiu.

Ministrul a dat asigurări că negocierile cu Casa Regală, privind situația de la Castelul Peleș ”avansează, există un interes real din partea statului român pentru a putea intra în posesia palatului Peleș nu pentru a-l avea ci pentru a-l salva, pentru că, fiind în proprietatea Casei Regale, este imposibil de intervenit acolo. Există discuții legat chiar și de eventuale schimburi dar nu vă pot da aceste detalii”. Bogdan Gheorghiu a afirmat că datele nu pot fi făcute publice pentru că ”sunt negocieri încă în desfășurare”.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.