Ursula von der Leyen: Dacă UE nu se apropie de Balcanii de Vest, o vor face alții

Președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că Macedonia de Nord și Albania au făcut eforturi semnificative pentru a începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană și a adăugat că Blocul comunitar trebuie să încurajeze aderarea statelor din Balcani la UE.

Prin declarația de vineri, Ursula von der Leyen a criticat, implicit, decizia Franței de a-și folosi dreptul de veto pentru a bloca începerea negocierilor de aderare cu Skopje și Tirana, potrivit Reuters.

Într-un discurs susținut la Berlin, unde se află cu ocazia aniversării a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, von der Leyen a declarat că este „un interes strategic extrem de important pentru Europa” ca cele două state să aibă în continuare garanții că vor putea adera la Uniunea Europeană.

„Albania și Macedonia de Nord au făcut eforturi incredibile pentru a ajunge aici. Voi face tot posibilul pentru a aduce aproape de noi țările din Balcanii de Vest. Dacă nu o vom face noi, o vor face alții”, a spus viitorul președinte al Comisiei Europene.

Declarația acesteia vine în contextul în care președintele Franței, Emmanuel Macron, a făcut uz de dreptul de veto în privința extinderii Uniunii Europene la un summit desfășurat recent la Bruxelles. El a susținut la acel moment că procesul de aderare la Blocul comunitar trebuie să fie reformat înainte de a continua cu extinderea Uniunii.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.