Femeie preluată de elicopterul SMURD din Munții Măcinului, după ce s-a accidentat

1

O femeie de 35 de ani a fost preluată sâmbătă din Munții Măcinului de un elicopter SMURD și a fost dusă la spital, după ce s-a lovit la picior și nu și-a mai putut continua excursia.

După apelul de urgență, la fața locului au intervenit șapte pompieri ai ISU Tulcea, care au urcat aproximativ 500 de metri pe munte și i-au imobilizat femeii piciorul rănit cu atele.

Însă din cauza terenului foarte accidentat, salvatorii nu au putut să o coboare pe femeie pe targă și au solicitat sprijinul unui elicopter SMURD, care a preluat-o și a transportat-o la spital.

Citeste si:  Sectorul florilor din Kenya şi-a revenit din colaps

„Persoana era însoțită de familie. Colegii mei au apreciat că e mai bine să ajungă elicopterul la fața locului întrucât ei au avut o urcare de aproximativ 500 de metri, dar din cauza terenului accidentat a durat destul de mult. Am considerat că e mai bine să nu ne prindă noaptea. Elicopterul a aterizat undeva la 250 de metri de locul unde erau colegii mei, tocmai din cauza terenului accidentat care nu i-a permis să aterizeze mai aproape“, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Tulcea, Florentin Daciu.

Citeste si:  Timiș: Doi morți și un rănit grav după ce o mașină a lovit un copac de pe marginea drumului
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata