Cătălin Blebea, membru titular în CA al SRTv, trimis în judecată de DIICOT

Cătălin Blebea, membru titular în Consiliul de Administrație (CA) al Societății Române de Televiziune (SRTv), a fost trimis în judecată pentru un prejudiciu de peste 2,6 milioane de euro în dosarul Realitatea Media de la DIICOT, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Cătălin Blebea a fost numit membru în CA al TVR în martie 2018, de „Guvernul Dăncilă, pentru a duce la îndeplinire misiunea televiziunii publice, adică pus să apere și să păstreze valoarea neamului românesc, să susțină tradiția educația, creativitatea, corectitudinea, să asigure imparțialitate și independență față de deciziile politice”, se arată în comunicatul remis MEDIAFAX de deputatul Gigel Știrbu, președintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.

Cătălin Blebea, fost director adjunct al Realitatea Media şi fost director al Global Video Media, este acuzat de evaziune fiscală de peste 800.00 de euro şi de spălare de bani, potrivit aceleiași surse. În perioada 2006 – 2008, pe când Realitatea TV îşi extindea reţeaua de staţii locale, acesta ar fi încheiat mai multe contracte fictive pentru prestări servicii în domeniul audiovizualului și aşa ar fi delapidat patrimoniul Realitatea Media şi Global Video Media cu 1,6 milioane de euro şi nu ar fi plătit TVA şi impozit pe profit de peste 800.000 de euro, spune Știrbu.

Deputatul mai cere demisia lui Cătălin Blebea din toate funcțiile publice pe care acesta le deține în prezent și spune că va propune Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților să ia în discuție această „situație de neacceptat” din Consiliul de Administrație al SRTv.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.