Adina Vălean va fi audiată joi în Comisia pentru Transporturi a Parlamentului European

Europarlamentarul Adina Vălean, propusă pentru funcția de comisar european din partea României, va fi audiată, joi, în Comisia pentru Transporturi a Parlamentului European, începând cu ora 13:00 (ora 12:00 a României), ea primind săptămâna trecută aviz pozitiv și din partea parlamentarilor români.

Potrivit calendarului transmis de Parlamentul European, cei trei comisari europeni desemnați de România, Franța și Ungaria, vor fi audiați, joi, timp de trei ore fiecare în comisiile de specialitate ale instituției.

Adina Vălean va fi audiată, începând cu ora 13:00 (ora 12:00 a României), timp de trei ore, în Comisia pentru Transporturi a Parlamentului European.

Tot de la ora locală 13:00 (ora 12 în România), va avea loc și audierea comisarului desemnat pentru Piața internă, Thierry Breton (Franța), în Comisia pentru Industrie și Cercetare a PE.

De asemenea, de la ora 8:00 (ora 7:00 a României) va avea loc audierea lui Oliver Várhelyi (Ungaria), comisarul desemnat pentru Vecinătate și extindere, în Comisia pentru afaceri externe.

„Deputații europeni vor evalua dacă aceștia sunt calificați pentru a fi membri ai Colegiului Comisarilor, pentru a-și putea îndeplini sarcinile și pentru a pune în aplicare programul pe care Președintele ales Ursula von der Leyen l-a prezentat în plenul Parlamentului European în luna iulie”, potrivit unui anunț publicat pe site-ul Parlamentului European.

Comisia pentru Afaceri Juridice din Parlamentul European (Comisia JURI) a dat aviz favorabil, în ședința de marți a forului legislativ, pentru Adina Vălean, propusă comisar european pentru Transporturi, dar și pentru propunerile de comisari din partea Franței și Ungariei.

Adina Vălean a primit aviz pozitiv și din partea parlamentarilor români, după ce aceasta a fost audiată în comisiile de specialitate ale Parlamentului României.

Votul în PE pentru Executivul UE propus de președintele-ales Ursula von der Leyen va avea loc într-o sesiunea plenară programată pe 27 noiembrie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata