ALRO a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de peste 2,16 mld. lei

 Cifra de afaceri a ALRO, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, a înregistrat o scădere de 6% în 2019 față de 2018, atingând nivelul de 2,16 miliarde de lei în primele nouă luni din 2019, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori București (BVB).

„Anul 2019 s-a dovedit a fi destul de turbulent pentru industria aluminiului. Cotațiile internaționale ale aluminiului (în special LME) au pierdut, în medie, 350 USD pe tonă în cele 9 luni încheiate la 30 septembrie 2019, comparativ cu aceeași perioada din 2018. Evenimentele politice internaționale, precum tarifele americane privind importurile, măsurile de răspuns ale Chinei, negocierile Brexit au creat incertitudini în industrie și s-au reflectat într-un comportament prudent al clienților din domeniul aluminiului, iar acest lucru s-a reflectat în rezultatele raportate pentru primele nouă luni ale anului 2019 de marile companii din industria aluminiului. Pe piața locală, ne-am confruntat de asemenea cu dificultăți, costurile totale crescând cu 12%, în special din cauza creșterii prețurilor utilităților, în special electricitate și gaz, conform tendințelor din piețele de profil, dar ajunse la niveluri foarte mari comparativ cu alte țări europene”, a declarat Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație al ALRO, citat în comunicat.

În acest context, Grupul ALRO a înregistrat o pierdere netă de 22,7 milioane de lei, dar a reușit să raporteze un EBITDA de 233,6 milioane de lei, cu vânzări în creștere la nouă luni ale produselor din aluminiu procesat, față de aceeași perioada din 2018, precum și în trimestrul III al anului curent comparativ cu trimestrul trei din 2018, atât în termeni valorici, cât și cantitativi.

Printre investițiile derulate în primele nouă luni din 2019, care au atins un nivel cumulat de 85 milioane de lei, se numără continuarea programului de creștere a eficienței energetice a proceselor tehnologice, prin care ALRO a reușit să pună în funcțiune cuve de electroliză bazate pe noua tehnologie AP12LE (Aluminium Pechiney Low Energy), de la care se așteaptă un impact în ceea ce privește cantitatea de energie consumată.

Costul bunurilor vândute la nivelul Grupului a crescut cu 12% în trimestrul III al anului în curs, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (T3 2019: 620.619 mii de lei comparativ cu T3 2018: 552.748 mii de lei) în principal din cauza creșterii prețurilor de achiziție ale utilităților (electricitate și gaz).

Totodată, vânzările consolidate ale Grupului în perioada primelor nouă luni ale anului încheiată în 30 septembrie 2019 au fost de 2.162.353 mii de lei, mai mici față de nivelul raportat în aceeași perioada a anului 2018 (respectiv 2.296.368 mii de lei). Vânzările ALRO au fost de 1.931.172 mii de lei în primele nouă luni din 2019, față de perioada similară a anului trecut, când vânzările au fost de 1.985.271 mii de lei.

Rezultatul net al Grupului pentru primele nouă luni din 2019 a fost o pierdere de 22.721 mii de lei, comparativ cu un profit net de 223.535 mii de lei în aceeași perioadă din 2018. ALRO a înregistrat o pierdere netă de 109.962 mii de lei față de un profit net de 202.860 mii de lei în aceeași perioada din 2018. În perioada menționată, Grupul ALRO a înregistrat fluxuri pozitive din activitatea operațională, generând 98 milioane de lei în trimestrul I – trimestrul III al anului curent, față de aceeași perioadă don 2018, când valoarea era 303 milioane de lei.

În cursul primelor nouă luni ale acestui an, Grupul a înregistrat o producție de produse primare și procesate mai mare decât în perioada similară a anului 2018. Același trend a fost remarcat și la nivel de trimestru, societatea producând aluminiu primar în cantitate de 72.173 tone în T3 2019 (T3 2018: 68.742 tone) și aluminiu procesat în cantitate de 24.589 tone în T3 2019 (T3 2018: 21.483 tone).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.