Încep audierile publice în cadrul anchetei care îl vizează pe Donald Trump

Primele audieri publice din cadrul anchetei care ar putea duce la inițierea procedurii de demitere a președintelui american Donald Trump încep miercuri cu anchetarea a doi foști diplomați americani, anunță site-ul agenției Dpa.

Ancheta care îl vizează pe liderul de la Casa Albă devine publică prin transmiterea, în direct, a audierilor la care participă oficialii americani implicați în activitatea șefului american de stat. Miercuri, fostul diplomat american în Ucraina, William Taylor, și diplomatul de carieră, George Kent, vor depune mărturii și vor răspunde întrebărilor legate de posibilul abuz de putere realizat de liderul de la Casa Albă.

Cei doi oficiali și-au exprimat preocupările privind legătura dintre ajutorul acordat de către Trump ucrainenilor și promisiunea făcută de liderii de la Kiev în ceea ce privește investigarea activității economice a contracandidatului democrat al președintelui american Joe Biden și a fiului acestuia.

Vineri, Marie Yovanovitch, fostul ambasador la Kiev, demis în urmă cu un an, va fi următoarea persoană audiată în cadrul anchetei.

Liderii democrați americani acuză, totodată, guvernarea republicană a președintelui în exercițiu de exercitarea unor servicii diplomatice paralele prin intermediul avocatului personal al lui Donald Trump, Rudy Giuliani.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington participarea la audieri şi furnizarea documentelor referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.