ANM: Cod galben de ceață și vizibilitate scăzută în 19 județe și București, în orele următoare

3

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă dimineaţă, o serie de avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în 19 judeţe şi Municipiul Bucureşti, pe durata orelor următoare.

Potrivit meteorologilor, până la ora 9:00, în zone din judeţele Bacău, Suceava, Galaţi, Neamţ, Vrancea şi Iaşi, local, va fi ceaţă, iar vizibilitatea va fi redusă sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri. Tot izolat se va semnala burniţă.

De asemenea, până la ora 10:00, în Municipiul Bucureşti, dar şi în judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Argeş, Buzău, Prahova, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Teleorman şi Dâmboviţa ceaţa va persista şi va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, local chiar şi sub 50 de metri.

Citeste si:  Audierile din comisii a miniștrilor propuși s-au încheiat. Luni, votul de învestitură

Conform prognozei pe termen scurt, până la ora 11:00, în zona joasă a judeţului Alba se va semnala ceaţă, fenomen ce va determina reducerea vizibilităţii local sub 200 de metri şi doar izolat sub 50 de metri.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata