„Iulius Mall” Iaşi se extinde cu 73%

  • Valoarea proiectului finanţat de "Emporiki Bank" este de 160 miliarde lei şi prevede dotarea centrului comercial ieşean cu cinematograf Multiplex, Food court internaţional, Beauty Center şi Piaţetă Kids Land
 
Demarat sub sloganul "Priviţi cum creştem împreună", proiectul de extindere a complexului „Iulius Mall" îşi propune ca, în cel mult un an, să pună la dispoziţia ieşenilor (şi nu numai) un centru comercial de talie occidentală, care să ofere combinaţia perfectă între plăcerea de a face cumpărături şi aceea de a petrece timpul liber într-o atmosferă destinsă.
 
Noua imagine "Iulius Mall" se doreşte a fi o premieră pe piaţa locală şi regională, proiectul presupunînd lărgirea complexului cu noi ancore, care să cuprindă Cinematograful Multiplex, Food court internaţional, Beauty Center, Piaţeta Kids Land, baruri şi cafenele. Pentru realizarea acestor obiective, antreprenorul general, "Iulius Group", a planificat extinderea suprafeţei complexului cu 14.432 mp (ceea ce reprezintă 73% din suprafaţa actuală), lărgirea spaţiului comercial al supermarketului Gima, precum şi extinderea suprafeţei de parcare (fiind prevăzută o creştere cu 40% a locurilor de parcare).
 
Valoarea investiţiei se ridică la 160 de miliarde de lei, finanţarea acesteia fiind asigurată în totalitate de Banca Comercială a Greciei, "Emporiki Bank". Lucrările, începute în cursul acestei luni, vor fi finalizate, conform datelor enunţate în proiect, în luna februarie a anului viitor, însă antreprenorul general speră ca în octombrie 2004 să poată organiza inaugurarea noului complex.
 
Referindu-se la ideea care a stat la baza elaborării şi punerii în aplicare a acestui proiect ambiţios, managerul complexului "Iulius Group", domnul Iulian Dascălu, a precizat: "Potrivit profilului consumatorului modern, clienţii care vizitează un complex comercial sînt impulsionaţi să facă mai multe cumpărături atunci cînd au la dispoziţie mai multe oportunităţi de a-şi petrece timpul liber într-un ambient plăcut, cu un design arhitectural interesant şi servicii de calitate. De aceea, ne-am propus să venim în întîmpinarea clienţilor noştri, prin promovarea componentei de shopping, în egală măsură cu valorificarea posibilităţilor de entertainment".
 
Strategia de dezvoltare a antreprenorului general prevede ca numărul total de magazine incluse în complex să depăşească 200 (în prezent acesta fiind de 160), fiind prognozată şi o creştere a traficului de clienţi cu 40% faţă de cel actual (4,5 milioane de vizitatori anual). Un alt obiectiv avut în vedere este şi prelungirea duratei de vizitare a complexului pînă la 3-4 ore, motiv pentru care clienţii vor avea la dispoziţie diverse locaţii pentru petrecerea timpului liber.
 
Una dintre cele mai atractive posibilităţi va fi Cinematograful Multiplex, proiectat pe o suprafaţă de 1.500 mp, cu sisteme performante de sunet digital şi ecrane panoramice. Un element inedit va fi introdus în scena complexului prin crearea unui food court internaţional (care reprezintă o abordare modernă a zonei de alimentaţie publică), acesta urmînd să reunească mai multe locaţii de diverse tipuri (fast-food, restaurant, pizzerie) unde clienţii vor putea consuma delicii culinare specifice diferitelor ţări. Semnalistica, design-ul mobilierului, culorile utilizate în amenajarea acestor locaţii vor contribui la o redare cît mai aproape de realitate a specificului respectiv, păstrînd aceeaşi notă de originaliate.
 
Din peisaj nu va lipsi un punct de atracţie pentru cei mici – Piaţeta Kids Land -,  acolo unde copiii se vor întîlni cu personaje celebre din desenele animate, cu mascote şi clowni care vor anima atmosfera. Toate aceste elemente inedite, aflate deocamdată în stadiul de proiect, relevă dorinţa de reînnoire a conceptului de centru comercial, privit în sens uzual, şi chiar ideii de a face cumpărături, ambele fiind potenţate cu o nouă imagine a rafinamentului şi eleganţei.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.