Reacția Spitalului din Craiova, după gunoaiele filmate de un deputat: Se fac lucrări de reabilitare

Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Craiova a anunțat, luni, printr-un comunicat, că deșeurile filmate de deputatul Emanuel Ungureanu sunt depozitate temporar în curtea instituției și că acestea au rezultat în timpul lucrărilor de reabilitare a unității medicale.

Conducerea Spitalului Județean de Urgenţă (SJU) Craiova susţine că instituţia se află într-un proces de reabilitare şi modernizare, iar deșeurile depozitate în curtea unității au rezultat în urma acestor lucrări.

„Deşeurile rezultate din dezmembrarea/dezasamblarea echipamentelor casate, precum şi elementele de mobilier înlocuite cu ocazia reabilitării şi modernizării secţiilor spitalului sunt depozitate temporar în curtea spitalului. În baza HG 841/1995 Spitalul Clinic Judeţean de Urgentă Craiova a organizat licitaţie publică pentru valorificarea acestor deşeuri. Licitaţia a fost adjudecată de o firmă, dar contractul cu aceasta nu a putut fi semnat de către spital deoarece s-a constatat că aceasta a prezentat o declaraţie pe propria răspundere ce s-a dovedit a fi falsă, cu privire la absenţa datoriilor la bugetul de stat. Ca urmare s-a anulat şi s-a iniţiat o nouă licitaţie, în conformitate cu legislaţia în vigoare”, se arată în comunicatul SJU Craiova.

De asemenea, reprezentanţii spitalului susţin că circuitul deşeurilor „nu intersectează circuitul pacienţilor şi nici pe cel al vizitatorilor”.

„Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova se află în plin proces de reabilitare, modernizare şi înlocuire a echipamentelor uzate. Unitatea de Primiri Urgenţe se află şi ea într-un proces de reabilitare şi extindere pentru a putea satisface mai bine cerinţele pacienţilor care se prezintă de urgenţă la spital. (…) Datorită acestor lucrări, circuitele deşeurilor au suferit modificări, cu aprobarea Serviciului Supraveghere şi Prevenire a Infecţiilor asociate Asistenţei Medicale. Acest circuit nu intersectează circuitul pacienţilor şi nici pe cel al vizitatorilor, deoarece respectă programul de vizită a bolnavilor. De aceea este recomandat ca aparţinătorii să respecte cu stricteţe programul de vizită”, se mai arată în comunicat.

Potrivit acestuia, reabilitarea şi modernizarea spitalului se realizează din fonduri europene. Şi vestiarele personalului ar urma să fie modernizate începând cu anul 2020. Până atunci, conform conducerii spitalului, personalul sanitar care nu respectă normele de igienă şi curăţenie, este sancţionat.

Deputatul Emanuel Ungureanu a postat, luni, pe pagina sa de Facebook mai multe filmuleţe realizate în curtea spitalului şi în interiorul instituţiei în care se văd mormane de deşeuri, băi murdare şi pubele plimbate pe holul spitalului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.