Germania forțează Apple să permită și altor companii accesul la cipul NFC de pe iPhone

Un comitet parlamentar german a votat un amendament la o lege prin care va forța compania Apple să permită accesul la cipul NFC de pe smartphone-urile iPhone și altor companii, transmite site-ul agenției Reuters.

În acest moment, utilizatorii de iPhone pot face plăți, la terminale de plată, prin intermediul telefonului doar folosind serviciul Apple Pay. După ce noua lege va fi introdusă, posesorii de telefoane marca Apple din Germania vor putea plăti folosind și alte servicii sau aplicații, precum Fitbit Pay, Google Pay sau ING Pay.

Trei bănci din Australia, de exemplu, încearcă încă din 2016 să obțină acces la cipul NFC de pe iPhone.

Măsura a fost introdusă printr-un amendament făcut la o lege recentă împotriva spălării de bani, care va intra în vigoare la începutul anului viitor. „Suntem surprinși de cât de repede a fost introdusă această legislație”, a transmis compania Apple, printr-un purtător de cuvânt. Acesta a adăugat că noul proiect de lege poate fi dăunător pentru protecția datelor și securitatea tranzacțiilor financiare.

Dacă legea va intra în vigoare în această formă, utilizatorii de iPhone vor putea plăti și cu alte servcii, precum Google Pay, la terminalele POS. În acest moment, cei care au instalată aplicația de plăți dezvoltată de Google pot face doar plăți pe internet sau trimite bani cunoscuților.

Amendamentul propus de comitet mai arată, fără a oferi detalii, că Apple poate percepe o taxă „rezonabilă” pentru a oferi acces la cipurile NFC de pe dispozitivele iPhone.

Apple a introdus pentru prima dată un cip NFC pe un smartphone propriu în 2014, odată cu lansarea iPhone 6. Tot atunci a debutat și serviciul de plăți Apple Pay.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.