Hunedoara: Insolvenţa aduce „o oarecare linişte” Complexului Energetic, susţin sindicatele

8

Intrarea în procedură de insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) aduce „o oarecare linişte” care ţine de continuarea activităţii companiei de stat, dar şi de plata drepturilor salariale către angajaţi, susţine conducerea Sindicatului „Muntele”, reprezentativ la nivelul societăţii.

„Noi apreciem că insolvenţa, în momentul de faţă, aduce o oarecare linişte în ceea ce priveşte atât drepturile noastre, cât şi activitatea CEH”, a declarat marţi preşedintele Sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean.

El a menţionat că ultimele plăţi ale drepturilor băneşti, înainte de a fi declarată insolvenţa, s-au derulat cu greutate din cauza lipsei resurselor financiare şi a executării conturilor bancare ale complexului.

Citeste si:  Teodorovici: Estimăm că Acordul de Parteneriat va fi aprobat la sfârşitul verii - începutul toamnei

În prezent, sindicatul apreciază că odată cu declararea insolvenţei, salariile minerilor nu mai sunt în pericol, deoarece conturile nu mai pot executate de către creditori.

„În momentul de faţă nu sunt în pericol salariile minerilor pentru că nu mai sunt executate conturile. Tot ceea ce intră rămâne în cadrul societăţii. Aşteptăm să fie respectate contractul colectiv de muncă (CCM) şi contractele individuale de muncă (CIM), pentru că marea majoritate a drepturilor din CCM sunt introduse şi în CIM”, a completat Câmpean.

Citeste si:  Cotovelea (MSI): IT&C reprezintă cea mai mare posibilitate de dezvoltare a competitivităţii economice şi a mediului de afaceri

Sindicatul „Muntele” a solicitat o întâlnire cu firma de insolvenţă apreciind că principalele probleme care trebuie rezolvate se referă la continuarea activităţii CEH, plata la timp a salariilor şi reorganizarea în conformitate cu Ordonanţa 60. Actul normativ prevede că întreprinderea va fi împărţită în Complexul Energetic Valea Jiului, cu minele de cărbune Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan şi termocentrala Paroşeni, pe de o parte, şi cu termocentrala Mintia, preluată de Consiliul Judeţean Hunedoara, pe de altă parte.

Tribunalul Hunedoara a dispus, pe 14 noiembrie, intrarea în insolvenţă a CEH, admiţând astfel cererea formulată în acest sens de către 20 de creditori ai companiei. Potrivit informaţiilor publicate pe portul instanţelor de judecată, între aceştia se numără Direcţia Generală a Administrare Mari Contribuabili şi Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului. Hotărârea instanţei poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la publicare.

Citeste si:  CNADNR alocă până la 5 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de supraveghere a lucrărilor variantei de ocolire Satu Mare

Sursa foto: justitiecurata.ro

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata