Barna: Este nevoie clar de un candidat unic al Opoziţiei pentru a scăpa Bucureştiul de guvernarea Firea

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, miercuri, că este nevoie de un candidat unic din partea Alianţei USR PLUS şi PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei.

„Fără îndoială nu va fi o alianţă la nivel naţional, asta este foarte clar, însă am spus de fiecare dată în anumite localităţi, şi Bucureştiul poate să fie una dintre ele, este nevoie clar de un candidat unic al Opoziţiei pentru a scăpa Bucureştiul de această guvernare Firea, care, pur şi simplu, scufundă acest oraş”, a afirmat Barna, la o conferinţă de presă, întrebat dacă ia în considerare o alianţă între USR PLUS şi PNL în alegerile locale.

Citeste si:  21 mai - Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

El a spus că, dacă nu va fi un candidat unic, „orice fantezie procedurală” nu va avea succes.

„Este foarte clar şi este un obiectiv pe care l-am mai discutat şi cu premierul Orban şi cu preşedintele în discuţii mai vechi, este foarte clar că, dacă nu vom avea un candidat unic pe partea dreaptă, orice fantezie procedurală nu va avea succes. Am văzut şi la prezidenţiale cât de important este să aduni toate voturile disponibile”, a explicat Barna.

El a precizat că va avea discuţii şi negocieri, în acest sens, cu liderii PNL, după ce va fi stabilit, prin proceduri interne, care va fi candidatul propus de Alianţa USR PLUS pentru alegerile din Capitală.

Citeste si:  Mărturii despre dieta de detoxifiere

„Candidatul la Primăria Capitalei face parte din subiectele pe care le vom aborda vineri la întâlnirea comună a celor două Birouri naţionale ale Alianţei. Vom decide la momentul respectiv. Mecanismul îl ştiţi din protocolul alianţei, vor fi fie alegeri primare deschise în care încercăm să implicăm cetăţenii, fie sondaje sau folosim o variantă mixtă, sunt câteva mecanisme avute în vedere la nivelul constituirii alianţei. Sunt alegeri primare, sunt organizate de partid şi invită cetăţenii să se pronunţe”, a menţionat liderul USR.

Întrebat pe cine ar susţine dintre Vlad Voiculescu şi Nicuşor Dan, Barna a precizat: „Vom avea un proces de desemnare a candidatului unic al Alianţei în primul rând şi vom vedea apoi şi cu PNL şi cu celelalte partide. Poziţia mea este consecventă de un an şi jumătate: acela dintre cei doi, sper eu, sau alt candidat care va avea susţinerea cea mai mare a bucureştenilor se va bucura de sprijinul meu total în campania pentru locale. (…) Cu PNL este un proces de negocieri pe care îl vom realiza în săptămânile şi lunile următoare”.

Citeste si:  Buzău: Primarul comunei Cernăteşti, condammnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă
Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata