Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase: Vom declanşa misiuni de audit pentru activităţile anterioare

Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, a anunţat miercuri, în cadrul unei reuniuni de lucru la Palatul Victoria, că în următoarea perioadă vor fi demarate mai multe misiuni de audit ad-hoc, informează un comunicat transmis de Executiv.

„Aşa cum a declarat şi domnul prim-ministru, Ludovic Orban, vom declanşa misiuni de audit pentru activităţile anterioare”, a spus Antonel Tănase.

Secretarul general al Guvernului a precizat că pentru aceste misiuni de audit va fi folosită şi resursa umană internă, în acest sens urmând să fie constituite echipe de auditori interni.

De asemenea, urmează să fie constituit Comitetul pentru Audit Public Intern, mai menţionează sursa citată.

Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, a condus miercuri, la Palatul Victoria, o reuniune de lucru pentru analiza misiunilor de audit intern la nivelul Secretariatului General al Guvernului şi al entităţilor de sub autoritatea şi din coordonarea SGG.

Potrivit comunicatului, la reuniunea organizată de Direcţia Economică şi Achiziţii Publice din cadrul Secretariatului General al Guvernului au participat reprezentanţi ai structurilor de audit intern din SGG, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Institutul Naţional de Statistică, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Departamentul pentru Lupta Antifraudă, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, Agenţia Naţională Anti-Doping, Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.