CFR derulează un proiect de 11 milioane lei

 Ministerul Transporturilor transmite într-un răspuns la o interpelare parlamentară că CFR derulează un proiect de 11,2 milioane de lei pentru modernizare a 160 de treceri la nivel cu calea ferată astfel încât să fie echipate cu semnalizare și semibariere automate.

„Pe rețeaua feroviară sunt amenajate aproximativ 5.000 de treceri la nivel, configurate din punct de vedere al semnalizării astfel: cu bariere automate, cu bariere mecanice, cu indicatoare rutiere. Pentru creșterea gradului de siguranță în traficul rutier și feroviar, CNCF «CFR» S.A. a demarat programul de Modernizare a 160 de treceri la nivel, inclus în Master Planul General de Transport, pentru care finanțarea se asigură din fonduri europene nerambursabile. Acest amplu program are drept scop reabilitarea căii ferate și a căii rutiere aferente trecerilor la nivel și echiparea cu instalații de semnalizare automată a apropierii trenurilor cu semibariere (BAT). Proiectul se află în etapa de achiziție a studiului de fezabilitate și are o valoare estimată de 11,2 mil. lei fără TVA, fiind derulat la nivelul celor 8 Sucursale Regionale CF, inclusiv de SRCF Constanța”, susțin reprezentanții Ministerului Transporturilor, într-un adresat deputatului PNL de Constanța Aurel Boroianu.

Deputatul a solicitat Ministerului să comunice dacă există un program referitor la automatizarea trecerilor la nivel cu calea ferată, precum și când și cum va fi aplicat acesta în județul Constanța.

„Conform informațiilor furnizate de către Autoritatea de Siguranță Feroviară Română, una dintre cauzele numărului ridicat de accidente feroviare este slaba automatizare a trecerilor de nivel cu calea ferată. În anul 2018, numărul accidentelor feroviare care s-au produs la trecerile de nivel cu calea ferată au reprezentat aproximativ 40% din totalul accidentelor feroviare produse pe întreaga rețea de cale ferată. Potrivit acelorași date, în perioada 2016 – 2018 au fost automatizate doar 27 de treceri de nivel din totalul de circa 6.100, majoritatea trecerilor de cale ferată (4.336) având semnalizare simplă (Crucea Sfântului Andrei)”, arată parlamentarul liberal Aurel Boroianu.

Potrivit Ministerului, un alt program pentru modernizarea trecerilor la nivel a fost demarat pe raza județului Constanța din fonduri de la bugetul de stat la următoarele patru treceri la nivel:

-TN situată la km 62+407, între stațiile Cogealac-Mihai Viteazu, pe linia CF 812 MedgidiaTulcea cu E87;
-TN situată la km 243+635, între stațiile Eforie Sud – Costinești, pe linia CF 813 ConstanțaMangalia;
-TN situată la km 266+795, în stația CF Mangalia, pe linia CF 813 Constața – Mangalia;
-TN situată la km 28+276, pe linia CF 812 Nicolae Bălcescu – Târgușor Dobrogea.

De asemenea, reprezentanții ministeriali au transmis că în septembrie a fost semnat și contractul pentru servicii de proiectare și execuție lucrări cu SC CONSINIT SRL Zalău, care va moderniza următoarele treceri la nivel aflate pe raza SRCF Constanța: TN situată la km 28+276, pe linia CF 812 Nicolae Bălcescu – Târgușor Dobrogea; TN situată la km 56+462, pe linia CF 804 Țăndărei, în incinta stației Țăndărei; TN situată la km 143+182, pe linia CF 812 Tulcea Oraș.

Conform Ministerului Transportului, în septembrie au fost semnate contractele pentru servicii de proiectare și execuție lucrări în vederea îmbunătățirii condițiilor de trafic rutier/feroviar (calea de rulare) în zona următoarelor treceri la nivel: TN situată pe linia de legatură zona I – stația Port A Constanța; TN situată pe liniile 1 și 2 D45 – 48 Mol 3 Port B Constanța; TN magazii SOCEP liniile 3, 4 si 5 Danele 35-43, Port B Constanța; TN-Bucla Keu Nord – stația Port A Constanța.

„În ceea ce privește prevederile din Legea nr. 154/2018, sectorul de specialitate are deja în pregătire documentația necesară lansării procedurii de achiziție publică a serviciului de elaborare Expertiză tehnică și DALI pentru următoarele șase TN: TN situată la km 260+020, pe linia 813 Costinești – Neptun; TN situată la km 261+050, pe linia 813 Costinești – Neptun; TN situată la km 0+416, pe linia 807 Slobozia Veche – Andrășești; TN situată la km 0+979, pe linia 817 Dorobanțu – Nazarcea; TN situată la km 1+140, pe linia 807 A Ciulnița – Călărași; TN situată la 107+349, pe linia 812 Medgidia – Tulcea”, mai arată Ministerul în răspunsul adresat deputatului PNL de Constanța.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.