Omniasig Vienna Insurance Group asigură flota Tarom, pentru al doilea an consecutiv

Omniasig, cea mai mare companie din portofoliul local al grupului austriac Vienna Insurance Group, asigură, pentru al doilea an consecutiv, flota companiei aeriene Tarom.

Poliţele de asigurare Casco Toate Riscurile şi Răspundere Civilă intră în vigoare în 1 decembrie 2019 şi sunt valabile timp de 12 luni, până în 30 noiembrie 2020.

Omniasig este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Directorat, sub supravegherea și coordonarea Consiliului de Supraveghere. Compania are un portofoliu de peste 100 de produse.

Grupul Vienna Insurance Group (VIG), fondat în Austria, este format din aproximativ 50 de companii din 25 de ţări, având aproximativ 25.000 de angajaţi și fiind prezent mai ales Europa Centrală și de Est, precum și în țările baltice. VIG este compania cel mai bine cotată dintre emitenţii care fac parte din ATX, indicele principal al Bursei de Valori din Viena, fiind listat și la Bursa din Praga.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.