Proiect: PMP Constanța vrea interzicerea folosirii telefoanelor și căștilor pe trecerea de pietoni

Filiala PMP Constanța propune o inițiativă ce prevede realizarea unor semne de avertizare, la toate trecerile de pietoni din Constanța, care să indice interzicerea folosirii dispozitivelor electronice mobile, care ar putea afecta atenția vizuală sau acustică, prin utilizarea căștilor.

„O nouă inițiativă a consilierilor locali ai Partidului Mișcarea Populară Constanța privind siguranța pietonilor prinde contur. După propunerea înregistrată la începutul anului la Primăria Municipiului Constanța (nr. 3866/09.01.2019), privind suprailuminarea trecerilor de pietoni prin montarea unor corpuri de iluminat cu LED, propunere ce a fost deja parțial implementată, o nouă inițiativă a consilierilor locali ai Mișcării Populare Constanța a fost pusă în practică, constând în plasarea unor marcaje de avertizare în apropierea trecerilor de pietoni, prin care să se indice interdicția utilizării telefoanelor sau altor dispozitive electronice mobile în timpul traversării”, se arată într-un comunicat de presă al PMP Constanța, remis MEDIAFAX.

PMP Constanța motivează că numărul celor ce utilizează dispozitive electronice în timpul traversării este tot mai mare, iar pietonii ar putea fi distrași.

„Având în vedere numărul tot mai mare de pietoni ce utilizează dispozitive electronice în timpul traversării, dispozitive ce afectează substanțial atât atenția vizuală, cât și acustică, considerăm că astfel de marcaje sunt necesare în apropierea tuturor trecerilor de pietoni din Constanța”, se mai arată în document.

Partidul a precizat că „astfel de marcaje au fost implementate în multe orașe din Statele Unite ale Americii și din Europa, din cauza numărului tot mai mare de accidente cu victime produse din neatenția pietonilor care se angajează în traversare pe trecerile de pietoni, utilizând telefonul mobil sau purtând căști”.

„În acest sens, în temeiul art. 129 și art 197 din OUG nr. 57/2019, propunem inițierea unui proiect de hotărâre privind realizarea unor semne de avertizare la toate trecerile de pietoni din municipiul Constanța. Semnele vor fi amplasate pe trotuar, înaintea trecerilor pentru pietoni, conform imaginilor atașate”, mai prevede comunicatul.

Sursa foto: gandul.infor

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.