Ciolacu: Am vorbit cu Dăncilă despre întâlnirea cu liderii de organizaţii pe tema rezultatului la alegeri; discuţia – calmă, productivă

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a precizat, luni, că a vorbit cu preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, despre întâlnirea pe care urmează să o aibă cu liderii de organizaţii pe tema rezultatului obţinut de partid la alegerile prezidenţiale, el menţionând că discuţia a fost una ”calmă, aşezată şi productivă”.

„Am discutat în această seara cu Viorica Dăncilă despre întâlnirea pe care urmează să o am cu preşedinţii de organizaţii pentru a discuta despre rezultatul obţinut la aceste alegeri. Este firesc să se întâmple acest lucru după orice scrutin. Vreau să spun cât se poate de clar că această discuţie a fost una calmă, aşezată şi productivă”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Citeste si:  Mehedinţi: Obicei străvechi în localitatea Iloviţa - petrecere cu lăutarii în cimitir

El a menţionat că rezultatul obţinut în alegeri nu mulţumeşte, dar că există soluţii, iar PSD rămâne o echipă.

„A fost o campanie în care s-a muncit mult, mulţumim tuturor celor care s-au implicat şi mulţumim milioanelor de români care au dat un vot de încredere Partidului Social Democrat şi Vioricăi Dăncilă. A fost un rezultat care nu ne mulţumeşte pe niciunul dintre noi, dar asta nu înseamnă că nu există soluţii. Vreau să îi rog pe colegii mei să se gândească la obiectivele noastre pentru alegerile de anul viitor. Rămânem o echipă, rămânem împreună, aşa cum am făcut-o întotdeauna în momente mai complicate. PSD este în continuare un partid puternic”, a adăugat Ciolacu.

Citeste si:  Noi impozite de la 1 iulie 2010

Lideri de organizaţii din Partidul Social Democrat urmează să aibă luni seară o întâlnire informală, la invitaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD Buzău. Discuţiile, care vor avea loc la Parlament, vizează situaţia din PSD după rezultatul alegerilor prezidenţiale şi poziţionarea partidului în vederea alegerilor locale.

Luni dimineaţă, Ciolacu a afirmat că partidul are nevoie de „un nou început”, după „un rezultat dezastruos” la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

„Rezultatele ne arată (…) că în turul II al alegerilor prezidenţiale PSD a luat cel mai mic număr de voturi din istorie. Asta după ce şi în turul I am avut, la fel, un număr foarte mic de voturi. Să fim cinstiţi: este un rezultat dezastruos, care vine după un rezultat la fel de prost la europarlamentare. Şi atunci, şi acum, s-au făcut doar analize judeţene, nimic la nivel naţional. Acum cred că e timpul să vedem unde am greşit cu adevărat la nivel central, să judecăm raţional şi apoi să trecem la fapte. PSD are nevoie de un nou început. Avem alegeri locale în şase luni. Acolo nu mai avem voie să pierdem”, spunea Ciolacu.

Citeste si:  Directorul FMI cere o coordonare mai mare în rândul băncilor centrale din întreaga lume
Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata