Barna: Premierul a promis că va susține inițiativa privind corecta reprezentare a diasporei în Parlament

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că premierul Ludovic Orban a promis, în cadrul întrevederii avute marţi, că va susţine iniţiativa privind corecta reprezentare a diasporei în Parlament, respectiv 14 – 15 parlamentari.

„A fost o întâlnire de lucru în care am vorbit despre agenda parlamentară a perioadei următoare, am vorbit despre prioritatea zero pentru Alianţa USR PLUS şi pentru USR în Parlament – modificarea legislaţiei electorale pentru a putea avea primari în două tururi. Premierul susţine această iniţiativă şi am încercat să conturăm nişte direcţii pentru perioada următoare. Am discutat, de asemenea, despre perspectiva alegerilor anticipate şi despre realismul acestei alternative. Am vorbit şi despre un subiect care este foarte important pentru USR: avem de un an de zile depusă în Parlament legea privind corecta reprezentare a diasporei. Şi premierul Orban a promis că va susţine această iniţiativă de a creşte numărul de senatori şi de deputaţi ai diasporei în Parlamentul României. (…) Ceea ce ne-a arătat diaspora este un mesaj foarte clar – le pasă de România. 10% din voturi au venit din diaspora, or lucrul acesta trebuie să se reflecte într-un răspuns al Parlamentului României prin recunoaşterea acestui rol şi ajungerea la o cotă pe undeva în zona 14 – 15 parlamentari care ar fi echilibrată, cinstită şi morală”, a precizat Dan Barna.

Citeste si:  Cartel Alfa începe o acţiune de pichetare a sediului MFP

Potrivit liderului USR, alte subiecte abordate în cadrul discuţiilor s-au referit la pregătirea alegerilor locale şi la perspectivele de colaborare „în acele locuri unde sunt primari PSD de care România trebuie să scape cât mai repede”.

„Am discutat pur şi simplu nişte chestiuni generale de principiu, vom avea şi în cadrul alianţei, spre sfârşitul săptămânii, o întâlnire cu premierul Orban şi vom intra în detalii specifice în perioada următoare. (…) Este important acest principiu ca în oraşele unde sunt primari PSD să avem un candidat unic al Opoziţiei, acolo unde e posibil. (…) Am spus şi în această întâlnire: Gabriela Firea poate fi înfrântă, însă pentru asta e nevoie să fie un candidat unic al Opoziţiei în Bucureşti. Şi în perioada următoare exact aceste negocieri le vom purta, pentru a găsi candidatul care are cel mai bun suport popular în Bucureşti”, a subliniat Dan Barna.

Citeste si:  A doua aglomerare urbană a apărut în România
Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata