Ştefan Stoica(PNL Dolj):Pentru prima dată, un partid de dreapta a câştigat alegerile în judeţ şi avem o mare responsabilitate

Preşedintele PNL Dolj, Ştefan Stoica, a declarat, marţi, că pentru prima dată după 1989 un partid de dreapta a câştigat alegerile în judeţ, iar PNL are în acest moment o mare responsabilitate şi nu va recurge la înlocuirea din funcţii a celor cu carnet PSD cu oameni cu carnet PNL dacă nu au experienţă şi CV.

„Şi din judeţul Dolj a fost un semnal clar că lucrurile trebuie schimbate în această ţară. Mulţumim preşedintelui Klaus Iohannis, mulţumim conducerii centrale a partidului, pentru că au avut o campanie foarte bună şi noi, ca soldaţi disciplinaţi ai partidului, am înţeles să mergem în fiecare sat, pe fiecare uliţă, pe fiecare stradă şi împreună cu militanţii partidului am explicat că se poate guverna şi altfel. Sunt mulţi tineri care au crezut şi cred că PNL poate guverna altfel. Sunt tineri care au 20 de ani, studenţi, nu pot candida la alegerile locale, pentru că nu au vârsta, dar doresc ca şi în Dolj să fie aceleaşi condiţii cel puţin ca în alte judeţe din vestul ţării”, a spus Stoica, într-o conferinţă de presă.

Citeste si:  Mureş: În zona Gâmbuţ-Ozd-Petrilaca există cea mai mare necropolă agatârşă din Europa, susţin localnicii

Preşedintele PNL Dolj a mai afirmat că în judeţ ALDE, PMP, USR au fost alături de PNL şi au dus o campanie în turul al doilea pentru schimbarea percepţiei generale. „Niciodată de la Revoluţie un partid de dreapta nu a câştigat alegerile în judeţul Dolj, dar trebuie să înţelegem că avem o mare responsabilitate, avem nevoie de oameni cu CV şi nu vom schimba din funcţii oameni cu carnet de partid de la PSD cu oameni cu carnet de partid de la PNL”, a mai afirmat preşedintele PNL Dolj.

Citeste si:  Sublocotenentul post mortem Claudiu Vulpoiu a fost înmormântat la Craiova cu onoruri militare

Candidatul PNL, Klaus Iohannis, a câştigat turul al doilea al alegerilor prezidenţiale în judeţul Dolj cu 51,78% din voturile valabil exprimate, iar candidatul PSD, Viorica Dăncilă, a obţinut 48,22%, potrivit rezultatelor centralizate de AEP de la toate cele 531 secţii de votare.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata