Ana Ciceală: Gabriela Firea nu a notificat CE cu privire la majorările de capital acordate companiilor municipale

Ana Ciceală, consilier municipal USR, a precizat, miercuri, că a primit un răspuns oficial din partea Comisiei Europene, conform căruia primarul general Gabriela Firea nu ar fi notificat CE cu privire la majorările de capital acordate companiilor municipale.

Într-o postare pe Facebook, Ana Ciceală menţionează că demersul în vederea obţinerii unui răspuns din partea Comisiei a fost iniţiat de europarlamentarul Nicu Ştefănuţă.

„Autorităţile statelor membre sunt obligate să se asigure că măsurile pe care le iau nu intră sub incidenţa prevederilor referitoare la ajutoarele de stat. Companiile au primit sute de milioane de euro din bani publici şi orice decident responsabil ar fi trebuit să verifice dacă deciziile respective respectă sau nu legislaţia europeană. Dar, pentru că Gabriela Firea este orice, dar nu un decident responsabil, evident că nu a făcut acest lucru. Ce riscăm? Riscăm o decizie din partea Comisiei care să oblige companiile să dea banii înapoi, bani care deja s-au evaporat sub formă de achiziţii şi salarii”, arată consilierul municipal.

Potrivit Anei Ciceală, în răspunsul semnat de comisarul pentru Competiţie, Margrethe Vestager, se arată că există o anchetă în curs cu privire la unele societăţi municipale, anchetă pornită ca urmare a plângerii depuse de o companie privată.

„Ca regulă generală, în conformitate cu articolul 108 alineatul (3) din TFUE, statele membre trebuie să notifice Comisiei orice proiect de acordare sau modificare a unui ajutor în timp util pentru ca aceasta să îşi poată prezenta observaţiile. Măsurile de ajutor pot fi puse în aplicare doar după ce Comisia şi-a dat acordul. Comisia are competenţa de a solicita recuperarea ajutoarelor de stat nenotificate care sunt incompatibile cu piaţa internă”, prevede răspunsul Comisiei Europene, citat de consilierul municipal USR.

Sursa foto: digi24.ro

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.