Vrancea: Societatea de termoficare a municipiului Focşani are datorii de peste 144 milioane de lei

SC ENET SA, societatea de termoficare care asigură apa caldă şi agentul termic în municipiul Focşani, aflată în prezent în procedură de insolvenţă, are datorii de peste 144 de milioane de lei, potrivit primarului Cristi Misăilă.

„Creditul restant al SC ENET SA, contractat în 2005, este, în prezent, de circa 22 milioane lei. Dobânzile neachitate pentru acest credit sunt de 46 milioane de lei. În acest moment, SC ENET înregistrează obligaţii restante la stat şi la alţi furnizori de aproximativ 144 milioane de lei. Numai la primăria municipiului Focşani are datorii de 3,8 milioane de lei, datorii care rezultă din redevenţa şi impozitele datorate la bugetul local”, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Cristi Misăilă.

Potrivit acestuia, problemele societăţii de termoficare au început în 2005, odată cu contractarea unui credit neperformant pentru plata facturilor la gaze. Pentru a da posibilitatea societăţii să se reorganizeze, primăria a cerut intrarea în insolvenţă a ENET SA.

„Problemele ENET sunt de mai mulţi ani, din perioada 2004-2005, când societatea a contractat un credit neperformant pentru a achita factura la gaze, credit care în acest moment nu este încă achitat. Din această cauză, cei de le Finanţe au pus poprire pe conturi şi toate sumele încasate din facturile de energie şi apă caldă, în loc să fie dirijate către plăţile la gaze, se dirijau în contul Ministerului de Finanţe, pentru a se acoperi acest credit. Din acest motiv, s-a ajuns în situaţia în care, eu personal, am cerut intrarea în insolvenţă a acestei firme, pentru că era singura modalitate legală pentru a scăpa de aceste datorii. În perioada 4 -11 octombrie 2019, SC ENET a avut sistată furnizarea gazelor, pentru că neplata facturilor. (…) În cele din urmă, Guvernul României ne-a alocat suma de 13,7 milioane de lei pentru a plăti restanţele la gaz. Dacă nu făceam aceste aceste demersuri, exista riscul ca în acest moment să nu avem în Focşani apă caldă şi căldură”, a precizat Cristi Misăilă.

ENET SA furnizează în prezent apă caldă şi agent termic pentru circa 12.000 de abonaţi, aproximativ 30.000 de persoane, printre care agenţi economici, instituţii de învăţâmânt, instituţii publice şi de ocrotire socială, grădiniţe, creşe, şcoli şi licee, instituţii publice, cabinete medicale, spitale, pentru toate acestea neexistând alte surse pentru asigurarea încălzirii în afară de SC ENET SA.

Sistemul de termoficare din Focşani a intrat, începând din anul 2011, într-un amplu proces de modernizare şi reabilitare. Între timp, în ultimii şapte ani, SC ENET SA a pierdut, potrivit datelor municipalităţii, circa 3.200 de abonaţi, care au ales să se debranşeze de la sistemul centralizat.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.