Bodog: Avem datoria, indiferent de opţiunile politice, să fim uniţi pentru a face România mai bună

Senatorul PSD Florian Bodog a afirmat, luni, la şedinţa solemnă a Parlamentului, că Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost posibilă şi datorită curajului românilor ardeleni, menţionând că, indiferent de opţiunile politice, în prezent, românii trebuie să fie uniţi pentru de a face România o ţară mai bună şi mai puternică.

„Anul trecut sărbătoream 100 de ani de la Marea Unire, de la momentul în care românii ardeleni, în pofida oricăror dificultăţi, şi-au exprimat dorinţa fermă, prin cele 100 de mii de voci adunate la Alba Iulia, de a se uni cu ţara mamă. Putem spune că am avut cinstea de a fi generaţia de a sărbători Centenarul într-o Românie membră a UE, a NATO, ţara în care să ne vedem copiii crescând. Acum, când a mai trecut un an de la sărbătorirea Centenarului, nu trebuie să uităm că Unirea s-a făcut cu arma în mână. A fost posibilă datorită curajului românilor ardeleni, eforturilor diplomatice imense ale Guvernului de la Bucureşti şi sprijinului aliaţilor noştri. (…) Acest exemplu al înaintaşilor noştri ni se potriveşte şi nouă, celor de acum. Avem datoria, indiferent de opţiunile noastre politice, de a fi uniţi atunci când vine vorba de obiectivul nostru comun, acela de a face România o ţară mai bună şi mai puternică. Avem, în opinia mea, datoria de a nu renunţa la acest obiectiv”, a mai afirmat Bodog.

El a spus că trebuie arătată loialitate „numai şi numai României, numai şi numai intereselor sale legitime, numai şi numai viitorului nostru comun naţional şi european”.

„Înaintaşii noştri, toţi cei care au făcut posibilă Marea Unire, au fost cu siguranţă giganţi ai istoriei noastre, dar au fost oameni, aşa cum şi noi suntem până la urmă, oameni cu bune şi cu rele, cu limite sau chiar cu rateuri, însă cu toate acestea au făcut istorie, au îndeplinit un obiectiv rămas viu 100 de ani. Au reuşit asta pentru că au avut curaj, pentru că s-au unit în slujba unui ţel suprem, pentru că s-au jertfit. Noi, cei de azi, avem norocul de a nu fi târâţi prin războaie şi tranşee şi trebuie şi vom face tot ce putem pentru ca nici copiii noştri sau copiii copiilor lor să nu mai cunoască războiul. Dar chiar şi la nivelul nostru am convingerea fermă că şi noi putem realiza lucruri mari în această ţară şi pentru această ţară. Cred că trebuie să avem şi putem să avem ambiţie, împreună cred că putem şi trebuie să avem mai multă ambiţie”, a mai spus Bodog.

Sursa foto: stirileprotv.ro

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.