Bursa de la Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de vineri, însă valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la doar 17,33 milioane de lei (3,63 milioane de euro).

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 2,85 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom (2,8 milioane de lei) şi ale Fondului Proprietatea (2,56 milioane de lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Condmag, care s-au apreciat cu 4,55%, urmate de cele ale societăţii Prefab (+3,37%) şi Aerostar (+3%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Uztel (-11,76%), Turism Felix (-5,41%) şi Electromagnetica (-2,12%).

Citeste si:  Rusia: Recolta de cereale din acest an ar putea fi mai mică cu 30 de procente din cauza secetei

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,16%, ajungând la 9.977,47 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o creştere tot cu 0,16%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 0,22%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o apreciere de 0,24%.

Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în urcare cu 0,27%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a fost pe plus cu 0,42%.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata