DSVSA Covasna: Peste 20 de amenzi, 4 tone de produse retrase de la comercializare şi ferme de animale rămase fără autorizaţie

Direcţia de Sănătate Publică şi Pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Covasna a aplicat în ultimele săptămâni 21 de amenzi în valoare totală de 50 de milioane de lei şi a retras de la comercializare aproape patru tone de produse alimentare, în urma unor controale ce au avut ca scop prevenirea comerţului ilicit de animale şi produse din carne şi prevenirea toxiinfecţiilor alimentare.

Potrivit directorului DSVSA Covasna, dr. Siko Barabasi Sandor, reprezentanţii instituţiei împreună cu inspectorii Serviciului economic al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna au controlat 206 unităţi cu profil alimentar, descoperind nereguli la peste 20 dintre acestea.

„Ca urmare a deficienţelor constatate au fost aplicate 21 amenzi contravenţionale în valoare totală de 50.000 lei, au fost confiscate peste 30 kg de produse, s-a sechestrat sub restricţii sanitar-veterinare o cantitate de 2.126 kg peşte şi au fost retrase de la comercializare aproape 1.800 kg produse alimentare”, a precizat acesta.

Printre neregulile găsite s-au numărat manipularea, etichetarea şi depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, monitorizarea incorectă a temperaturii de păstrare, întreţinerea neigienică a echipamentelor de lucru, igiena generală necorespunzătoare, sterilizatori de cuţite nefuncţionale etc.

De asemenea, au fost efectuate controale în 78 din cele aproape de 300 de exploataţii de animale înregistrate pe teritoriul judeţului Covasna, fiind constatate deficienţe majore la nouă ferme, şase dintre acestea rămânând fără autorizaţii de funcţionare.

„Inspectorii au constatat lipsa unui număr mare de animale faptic în fermă faţă de numărul de animale înregistrate în Baza Naţională de Date, vânzarea animalelor fără acte, lipsa contractelor de prestări servicii cu un medic veterinar sau cu o unitate de neutralizare, inexistenţa registrului de tratamente şi de gestionare a medicamentelor utilizate, animale neidentificate, igiena necorespunzătoare în fermele de vaci producătoare de lapte, lipsa condiţiilor elementare de bunăstare a animalelor. Pentru faptele constatate au fost aplicate 4 amenzi contravenţionale în valoare totală de 15.000 lei şi au fost emise 5 avertismente scrise cu stabilirea termenelor de remediere a deficienţelor constatate. Totodată, în cazul a 6 ferme au fost retrase autorizaţiile de funcţionare”, menţionează dr. Siko Barabasi Sandor, într-un comunicat de presă, remis miercuri AGERPRES.

Potrivit acestuia, controalele vor continua, urmărindu-se totodată şi prevenirea răspândirii pestei porcine africane şi apariţiei trichinelozei.

„La ora actuală efectivul de porcine de 35.000 capete se regăseşte într-un număr de 7.200 gospodării, iar la cele 7 exploataţii comerciale autorizate efectivul de porci se cifrează la aproape 10.000 capete. Aceste efective sunt permanent supravegheate din punct de vedere sanitar veterinar în special în privinţa pestei porcine africane. În ce priveşte efectivele de mistreţi, în cursul anului 2019 au fost examinaţi peste 1.300 mistreţi recoltaţi prin vânătorile organizate şi din care nu au fost găsite animale infectate cu virusul pestei porcine africane. Din cele 20 de cadavre găsite, în special în zona Baraolt, la 6 s-a depistat prezenţa virusului. În momentul de faţă în judeţul Covasna nu sunt focare active de pestă porcină africană în efectivele de porcine domestice”, a mai precizat acesta.

Totodată, până în data de 7 ianuarie 2020 vor fi intensificate acţiunile de control în trafic.

Astfel, zilnic, în diferite puncte rutiere, echipaje ale Poliţiei şi inspectorii DSVSA vor verifica toate transporturile de animale vii şi de produse alimentare, iar, prin sondaj, vor fi controlate inclusiv maşinile şi autoturismele proprietate personală.

„Cei cu porcul sau produsele din carne de porc găsite în portbagaj vor fi sancţionaţi contravenţional în lipsa documentelor şi actelor de transport, de la 600 la 1.200 lei, iar carnea şi produsele se confiscă şi se vor dirija la neutralizare”, se mai arată în comunicat.

Sursa: agerpres
Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!