EUR
4,84 RON
(-0.03%)
USD
4,27 RON
(+0.44%)
GBP
5,38 RON
(+0.49%)
CHF
4,53 RON
(+0.42%)
BGN
2,47 RON
(+0.15%)
BYN
1,76 RON
(+0.22%)
CAD
3,15 RON
(+0.15%)
RSD
0,04 RON
(-0.12%)
AUD
2,97 RON
(+0.12%)
JPY
0,04 RON
(+0.78%)
CZK
0,18 RON
(-0.14%)
INR
0,06 RON
(+0.39%)

Afacerile din industrie s-au majorat cu 5,5%

Afacerile din industrie s-au majorat cu 5,5%, în primele zece luni din 2019, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, ca urmare a rezultatelor înregistrate în industriile extractivă şi prelucrătoare, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi.

Conform statisticii, pe marile grupe industriale creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor intermediare (+8%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+7,2%), industria bunurilor de capital (+4,6%), industria bunurilor de uz curent (+3,7%) şi industria energetică (+2,9%).

În intervalul ianuarie – octombrie 2019, industria extractivă a crescut 13,9%, în timp ce industria prelucrătoare a înregistrat un salt de 5,2%.

Datele INS relevă, totodată, că, în octombrie, cifra de afaceri din industrie s-a majorat pe ansamblu cu 3,3%, în comparaţie cu aceeaşi lună din 2018, datorită creşterii înregistrate în industria extractivă (+12%) şi în industria prelucrătoare (+3,1%).

În acelaşi timp, pe marile grupe industriale creşteri au înregistrat majorări ale cifrei de afaceri în: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+11,9%), industria bunurilor de uz curent (+6,3%), industria bunurilor intermediare (+4,8%) şi industria bunurilor de capital (+0,9%). Pe de altă parte, industria energetică a scăzut cu 3,2%.

La nivelul lunii octombrie vs septembrie 2019, afacerile din industrie au crescut, per total, cu 7%, ca urmare a rezultatelor pozitive înregistrate în industria extractivă (+7,9%) şi în industria prelucrătoare (+7%).

De asemenea, în aceeaşi perioadă de referinţă, în funcţie de marile grupe industriale, au fost consemnate creşteri în cazul industriei bunurilor de folosinţă îndelungată (+13,9%), industriei bunurilor de capital (+11%), industriei bunurilor intermediare (+4,8%), industriei bunurilor de uz curent (+4,6%) şi industriei energetice (+1,7%).

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata