Aparatură de 125.000 de euro

Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara a fost dotat cu un sistem foarte modern pentru chirurgie laparoscopică ginecologică, aparatura, în valoare de 125.000 de euro, fiind achiziţionată din fonduri proprii ale unităţii medicale.

„Ceea ce avem acum în dotare, acest turn laparoscopic, este cel mai bun aparat existent la ora actuală pe piaţa internaţională. Am optat pentru un turn cu dotări ‘2 în 1’ care să ne permită să efectuăm şi histeroscopii. Sistemul, foarte performant, se constituie dintr-o mulţime de componente cum ar fi: cameră video endoscopică, unitate de procesare video digitală, monitor color HDTV, pompe, canule, ace, pense, electrozi, histeroscop, unitate de electrochirurgie”, a declarat medicul şef al secţiei de obstetrică ginecologie, Melinda Mitranovici.

Potrivit datelor publicate vineri pe pagina oficială de Facebook a spitalului municipal din Hunedoara, aparatura va fi folosită, pentru început, în procedurile de histeroscopie, având în vedere că permite intervenţii minim invazive.

„Vom începe întâi de toate cu histeroscopia pentru că această procedură se aplică la pacientele mai în vârstă, în special în ceea ce priveşte suspiciunile legate de cancerele uterine, fibroame intrauterine, tratamentul polipilor, toate acestea fiind intervenţii minim invazive, cu recuperare rapidă, spitalizare redusă şi, implicit, costuri mai mici. Nouă, ca medici, ne eficientizează timpul şi, în mod îmbucurător, creşte satisfacţia pacientelor, deoarece complicaţiile postoperatorii şi durerea după operaţie sunt mult diminuate, iar rezultatele estetice sunt foarte bune. Sistemul este o provocare pentru noi ca practicieni pentru că ne dă posibilitatea să diversificăm tipurile de intervenţii şi, implicit, să tratăm o patologie diversă”, a precizat Melinda Mitranovici.

Laparoscopia este o procedură chirurgicală care se realizează prin incizii foarte mici la nivelul abdomenului, folosind instrumente de specialitate. Un instrument subţire, numit laparoscop, este introdus în cavitatea abdomenului şi oferă chirurgului o imagine extrem de clară, pe un monitor TV, din interiorul cavităţii abdominale.

Acest tip de chirurgie este numită „minim invazivă”, din cauza inciziilor foarte mici utilizate şi, totodată, a impactului minim asupra organismului.

Sursa: Agerpres
Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.