5 sfaturi când vrei să renovezi cu bani puţini

Pentru o curăţenie generală ai nevoie de câteva zile libere şi de multă energie, dar când vrei să renovezi întreaga locuinţă, ai nevoie de cel puţin două săptămâni libere şi de un buget pe măsură. Însă de multe ori, economiile nu îţi ajung pentru a face toate schimbările pe care ţi le-ai propus, aşa că îţi venim în ajutor cu câteva sfaturi. Îţi vom prezenta câţiva paşi, pe care îi poţi urma, dacă vrei să îţi renovezi casa fără să ai cheltuieli prea mari.

Cumpără materialele de construcţii în perioadele cu oferte

De obicei luna februarie este perioada ideală pentru achiziţionarea materialelor de construcţii, deoarece preţurile sunt mult mai reduse. În timpul sezonului rece nu sunt demarate prea multe lucrări de construcţii, iar retailerii ştiu acest lucru, aşa că vin cu diverse oferte pentru clienţi. Aşa că dacă îţi propui să te apuci de renovarea casei în primăvară sau vară, îţi poţi cumpăra din timp materialele necesare. Spre exemplu, în iarna aceasta, găseşti pal brut pornind de la preţul de 97 de lei, pe mathaus.ro.

Renunţă la toate vechiturile

Atunci când vrei să îţi renovezi locuinţa trebuie să te pregăteşti în primul rând pentru o curăţenie generală. Aşa că va trebui să sortezi toate obiectele pe care le deţii şi să te debarasezi de lucrurile vechi, care nu îţi mai sunt de folos. Pune în saci tot ce e de donat sau de aruncat, iar după ce ai reuşit să strângi tot, poţi să vopseşti pereţii cu un var lavabil. De asemenea, anumite piese de mobilier pot fi refolosite ca spaţiu de depozitare, aşa că nu te grăbi să renunţi la ele.

Rezolvă tot ce poţi pe cont propriu

Când ai un buget restrâns este recomandat să rezolvi tot ce poţi pe cont propriu, de la vopsitul pereţilor până la montarea anumitor piese de mobilier. Cu ajutorul unor tutoriale de pe YouTube poţi învăţa chiar şi cum să înlocuieşti o baterie pentru cadă sau cum să repari anumite obiecte prin casă. Însă în cazul operaţiunilor mai dificile, cum ar fi înlocuirea anumitor ţevi sau repararea instalaţiei electrice, ar fi ideal să apelezi la ajutorul unor profesionişti.

Recondiţionează mobilierul vechi

Dacă bugetul nu îţi permite să investeşti într-un mobilier nou, atunci îl poţi recondiţiona pe cel vechi, apelând la diverse metode. Spre exemplu, pentru mobila din living sau din dormitor, poţi folosi autocolant sau un lac special, care va acoperi zgârieturile şi petele. De asemenea, poţi înlocui sistemele de închidere sau mânerele dulapurilor, alegând unele noi. În ceea ce priveşte mobilierul din baie sau bucătărie, o soluţie simplă şi ieftină ar fi acoperirea blaturilor cu bucăţi de gresie. În acest mod vei economisi bani şi te vei putea bucura şi de un corp de mobilier unicat. Dacă ai posibilitatea, poţi achiziţiona bucăţi de marmură sau granit, în locul plăcilor de gresie, pentru un efect mult mai artistic.

Schimbă atmosfera cu un strat de vopsea

Cu un strat de vopsea poţi schimba foarte uşor atmosfera din orice încăpere, dar şi aspectul anumitor piese de mobilier. Alege nuanţele potrivite pentru fiecare cameră şi oferă un look nou casei tale, vopsind pereţii în culori moderne. De asemenea, poţi pune tapet doar pe unul dintre pereţi sau poţi decora peretele cu stickere, care se lipsesc uşor şi pot fi date jos fără să lase urme.

Dacă vei urma sfaturile pe care ţi le-am oferit, vei reuşi să îţi renovezi locuinţa fără să cheltui foarte mulţi bani. Îţi poţi face de la început un plan de buget, iar în funcţie de acesta, îţi vei putea pregăti o listă cu principalele lucruri care trebuie schimbate sau reparate urgent.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.