EUR
4,84 RON
(+0.05%)
USD
4,30 RON
(+0.33%)
GBP
5,35 RON
(-0.68%)
CHF
4,54 RON
(+0.05%)
BGN
2,47 RON
(+0.21%)
BYN
1,77 RON
(+0.7%)
CAD
3,17 RON
(-0.35%)
RSD
0,04 RON
(+0.13%)
AUD
2,98 RON
(-0.44%)
JPY
0,04 RON
(+0.22%)
CZK
0,18 RON
(-0.23%)
INR
0,06 RON
(+0.34%)

Roman (PNL), despre alocaţiile pentru copii:Pentru aplicarea acestei legi trebuie să tăiem cheltuielile bugetare

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Florin Roman, a declarat miercuri că a luat decizia de a nu vota în plen proiectul PSD care vizează dublarea alocaţiilor pentru copii şi a afirmat că doreşte să discute cu membrii Guvernului pentru identificarea celor mai bune soluţii, adăugând că pentru aplicarea acestei legi trebuie reduse cheltuielile „cu acei bugetari care sunt în plus în administraţia publică centrală”.

„A fost decizia mea ca lider de grup, nu am dorit să votăm un proiect neavând un punct de vedere de la Guvern şi vreau mai întâi sa discutăm cu membrii Guvernului să găsim cele mai bune soluţii. Noi am şi propus nişte soluţii pentru aplicarea acestei legi, trebuie să tăiem cheltuielile bugetare cu acei bugetari care sunt în plus în administraţia publică centrală, să reducem cheltuielile materiale, pentru că în luna decembrie, când noi încercăm să închidem bugetul, unele autorităţi achiziţionează maşini de lux şi imobile şi dacă vom reuşi să identificăm toate aceste derapaje de la ceea ce înseamnă o linie bugetară corectă, cu siguranţă vom reuşi să găsim soluţii”, a precizat Roman la Parlament.

Referitor la atacarea la CCR a acestui proiect legislativ, Roman a spus că sunt două tipuri de variante pe care le are la îndemână în cazul legilor care au trecut fără punctul de vedere al Guvernului şi fără fişe fiscale.

„Analizăm toate situaţiile, însă ceea ce ne dorim este să nu ne scape cei care fac cheltuieli din banii publici. Nu cred că vom fi în situaţia să ajungem acolo (să discute cu preşedintele Iohannis să nu o promulge – n.r.) eu sper să găsim soluţii până la acest moment”, a susţinut deputatul liberal.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege iniţiat de PSD privind dublarea alocaţiilor pentru copii.

Potrivit proiectului, „alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de: a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin.(3); c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap”.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata