Producătorii de îngrășăminte chimice solicită ajutoare de stat pentru achiziția de gaze naturale

Organizaţia Patronală a Producătorilor de Îngrăşăminte Chimice din România, Nitrofosfor, solicită Guvernului să includă şi sectorul producţiei de îngrăşăminte pe o schemă de ajutor de stat vizând achiziţia de gaze naturale, în condiţiile în care fabricile de profil consumă aproximativ 3 milioane de mc de gaze zilnic, preponderent din import.

„Am dori ca Guvernul să analizeze soluţii pentru ca şi sectorul producţiei de îngrăşăminte să fie inclus pe o schemă de ajutor de stat vizând achiziţia de gaze naturale, care poate fi legată de definirea noţiunii de consumator vulnerabil. Fabricile de îngrăşăminte consumă, în prezent, circa 3 milioane de mc de gaze zilnic, preponderent din import, ceea ce face să fie sectorul economic cu cel mai mare consum de gaze din ţara noastră. În cazul în care ar exista un sprijin din partea Guvernului, ar putea fi redeschise noi capacităţi, care ar urca consumurile la circa 8 milioane mc zilnic”, se precizează într-un comunicat al Nitrofosfor remis luni AGERPRES.

Potrivit sursei citate, schema de ajutor de stat pentru companiile energointensive, la care se califică societăţile care au consum mare de energie electrică, ajută doar marginal industria îngrăşămintelor având în vedere faptul că achiziţia electricităţii reprezintă sub 10% din costurile acestei industrii.

„Industria îngrăşămintelor este puternic intensivă în gaz, circa 75% din preţul produsului finit este reprezentat de costul materiei prime – gaze naturale. Ca şi electricitatea, şi gazul a înregistrat majorări de preţ semnificative pe parcursul anului 2019, cauzând probleme de competitivitate industriei chimice în general, însă constatăm cu surprindere că firmele mari consumatoare de gaze naturale din industria prelucrătoare nu beneficiază de aceeaşi atenţie ca acelea consumatoare de electricitate, în condiţiile în care, totuşi, gazul este tot energie”, subliniază comunicatul.

Reprezentanţii Nitrofosfor arată, totodată, că industria locală de îngrăşăminte activează pe o piaţă regională în care competitorii fie beneficiază de o resursă de gaz la preţuri mici, fie primesc diverse facilităţi de la guvernele statelor în care activează. Aceştia menţionează, în context, că predictibilitatea pe termen lung, de furnizare şi de preţ, este esenţială în industria pe care o reprezintă motiv pentru care o schemă de ajutor de stat ţintită pe preţul de achiziţie al resursei este importantă pentru competitivitatea industriei şi pentru păstrarea şi creşterea numărului de locuri de muncă.

„Industria chimică a îngrăşămintelor angajează direct şi indirect zeci de mii de oameni, este esenţială pentru agricultura noastră şi pentru funcţionarea în bune condiţii a Sistemului Naţional de Transport Gaze, reprezentând, în acelaşi timp, cel mai important mijloc de valorificare superioară a resursei gaz. Considerăm că, mai ales în perspectiva începerii exploatării resurselor Mării Negre, industria în care activăm este principala, dacă nu singura soluţie imediată pentru valorificarea superioară a gazului pe teritoriul ţării noastre, cu beneficii imediate în crearea de locuri de muncă bine plătite şi diminuarea deficitului comercial prin realizarea de exporturi (în prezent, potrivit INS, aproape 7 miliarde de euro, din cele 18 în total, reprezintă deficit din comerţul cu produse chimice şi petrochimice), se mai arată în comunicat.

Sursa: agerpres
Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.